(OLT): pierderi cu 38% mai mari, afaceri la jumatate anul trecut - 21 ianuarie 2013
Combinatul chimic Oltchim Ramnicu Valcea (OLT) a inregistrat in ultimele trei luni ale anului trecut pierderi de circa 75,1 mil. lei (16,9 mil. euro), astfel ca pierderile la nivelul intregului an s-au ridicat la 383,6 mil. lei (86 mil. euro), potrivit unui document al Ministerului Economiei citat de Mediafax. Oltchim nu a anuntat inca oficial rezultatele prelimi�nare pe bursa, acestea urmand sa fie raportate cel mai probabil la jumatatea lunii viitoare.Varujan Vosganian, ministrul economiei, a declarat recent ca pana la mijlocul acestei saptamani va alege una dintre optiunile pe care le are pentru rezolvarea problemelor Oltchim si o va prezenta miercuri in fata Guvernului.Ministerul Economiei controleaza compania cu un pachet de 54,8% din actiuni. Pierderile inregistrate de combinat anul trecut sunt mai mari cu circa 38% fata de anul 2011, cand se cifrau la 278,3 mil. lei (65,7 mil. euro) evolutie care vine pe fondul scaderii veniturilor totale ale Oltchim la mai putin de jumatate in 2012, respectiv la 816,4 mil. lei (183,2 mil. euro).In perioada 22 august - 24 octombrie combinatul a fost oprit in totalitate, iar din data de 25 octombrie functioneaza la capacitate redusa, de maximum 10% in conditii de nerentabilitate din lipsa capitalului de lucru necesar achizitiei de materie prima.In prezent conducerea actuala a Oltchim, in frunte cu Mihai Balan, fostul director al CET Govora, a repornit cateva instalatii de pe platforma si doreste sa ajunga la o intelegere cu principalele banci creditoare pentru obtinerea unei finantari in valoare de 20 mil. euro pentru a reporni si restul inslatiilor in vederea atingerii unui prag de 60% din capacitate pana la finele anului curent. Alte 20 mil. euro ar urma sa provina de la stat in urma unui ajutor de urgenta care are insa nevoie de aprobarea Comisiei Europene.Situatia ramane insa incurcata din cauza ca unii creditori au inceput sa scoata la licitatie active de pe platforma Oltchim in contul datoriilor pe care acestia le au la combinat. Oltchim avea la finele anului trecut datorii totale de circa 2,86 mld. lei (635 mil. euro), suma care nu include insa dobanzile si penalitatile de intarziere in contul creantei detinute de AVAS, care duc totalul datoriilor Oltchim la peste 720 mil. euro.