(PREB), furnizor de prefabricate din beton pentru autostrazi si cai ferate: Speram ca banii sa fie alocati corect si ca se vor debloca proiectele mari - 30 aprilie 2019
Producătorul de prefabricate din beton Prebet Aiud, cu afaceri de 30 de milioane de lei, speră la deblocarea proiectelor mari de infrastructură pentru a-şi dezvolta businessul pe parcursul acestui an. „Ţinând cont că beneficiarul nostru este în proporţie de aproape 100% statul român prin CNAIR şi CFR, putem doar să sperăm că vor debloca proiectele mari de construcţii atât pe partea de cale ferată, cât şi pe parte rutieră. Există diverse proiecte fără ordin de începere, fără contract semnat, iar alte proiecte sunt tot în faza de contestaţii. De asemenea, o mare pondere din contractele noastre o au lucrări ale consiliilor judeţene, astfel că sperăm ca banii să fie alocaţi corect şi fără rectificări negative ale bugetelor pentru partea de investiţii”, spune Flaviu Ranca, director general Prebet Aiud. În 2019, compania este implicată în furnizarea de produse pentru sectorul de autostradă Iernut-Cheţani, pentru autostrada Sebeş-Turda, centura Rădăuţi şi mai multe tronsoane de cale ferată. Anul trecut, compania a fost furnizor pentru sectorul Ogra-Ungheni din autostrada Transilvania şi pentru coridorul IV de cale ferată. Fabrica de prefabricate pe care Prebet o are în Aiud are o capacitate de producţie de peste 126.000 de metri cubi de prefabricate pe an.