(PRSN): S-au semnat procese-verbale de acord cu circa 500 de proprietari de teren din Arges - 24 octombrie 2013
Compania Prospectiuni nu vizeaza explorarea gazelor de sist in Arges, cercetarile geologice din zona facandu-se in baza unui contract cu Petrom, sustin reprezentantii companiei, care precizeaza ca au fost semnate procese-verbale de acord cu aproximativ 500 de proprietari de terenuri din judet. Reprezentantii companiei afirma, intr-un comunicat transmis miercuri, ca Prospectiuni face cercetari geologice in Arges intr-un perimetru petrolifer de unde se extrag titei de peste 30 de ani."Compania Prospectiuni nu vizeaza explorarea gazelor de sist in judetul Arges. Activitatile de explorare din aceasta zona se deruleaza in baza unui contract incheiat cu o alta companie romaneasca, Petrom. Cercetarile geologice sunt efectuate intr-un perimetru petrolifer de unde se extrag titei de peste 30 de ani", se arata in comunicatul citat.Potrivit comunicatului, compania a semnat "procese-verbale de acord cu aproximativ 500 de proprietari de terenuri pe parcursul a doar o luna si jumatate de la inceperea proiectului si probabil va semna inca aproximativ o mie de intelegeri pana la finalizarea acestuia".Conform sursei citate, un singur proprietar de teren din Arges a depus plangere la Politie, aceasta fiind ulterior retrasa in urma discutiilor cu reprezentantii companiei."Compania are reguli foarte stricte in ceea ce priveste identificarea proprietarilor si obtinerea acordului acestora inainte de a intra pe teren. A existat o singura plangere la politie in comuna Mosoaia, judetul Arges, dar care a fost retrasa ulterior de proprietar in urma discutiilor cu reprezentantii companiei", se mai arata in comunicatul citat.Reprezentantii companiei precizeaza ca intrarea angajatilor Prospectiuni pe terenuri agricole fara acordul proprietarilor este "cauzata in cele mai multe instante de situatia neclara a proprietatii funciare din zona, de imposibilitatea de a contacta proprietarul (persoane aflate in afara zonei de lucru a companiei), de relatiile contractuale netransparente dintre arendasi si proprietari sau de alte situatii ce nu ne permit sa luam legatura cu acestia".Compania da asigurari ca va investiga toate sesizarile primite despre neplacerile cauzate proprietarilor din Arges si va acorda despagubiri daca va fi nevoie.Mai multi localnici din comunele argesene Poiana Lacului, Mosoaia, Vedea, Salatrucu si Suici se plangeau ca angajatii unei firme de prospectiuni geologice au intrat abuziv pe terenurile lor, unde au montat cabluri si au facut sapaturi pentru descoperirea de zacaminte, si acuzau ca "este o tulburare de posesie".Oamenii afirmau ca au sesizat autoritatile locale in acest caz."Pamanturile noastre arata ca dupa bombardament, sunt pline de tarusi si de cabluri. Fac sapaturi pentru descoperirea de zacaminte, petrol, gaze de sist, cine stie, ca nu vor sa spuna exact ce cauta. La noi, la Poiana Lacului, sunt multe. Suntem cinci insi care avem cabluri peste tot, inclusiv in pomi. Au defrisat si padurea. Era normal sa ne intrebe si sa negociem o despagubire. Stiti ce ne-au spus? Ca daca le taiem sau le aruncam instalatiile montate pe proprietatile noastre, o sa vina o echipa de interventie si vedem noi ce se intimpla. Deci acum ne ameninta! Este o tulburare de posesie", declara un localnic.Un alt barbat din comuna Poiana Lacului spunea ca "s-a pricopsit cu o instalatie in gradina", fara sa fie intrebat daca este de acord."Nu stiu cum m-am pricopsit cu o asemenea instalatie la mine in gradina. Nu m-a anuntat nimeni nimic, nu m-a intrebat nimeni daca sunt de acord. M-am trezit cu ea peste noapte. Am inteles ca sunt unii de la Prospectiuni care cauta gaze de sist sau cam asa ceva. Asa am inteles de la baietii astia, pentru ca n-a vorbit nimeni cu mine sa-mi spuna ce cauta, gaze sau alte minuni. E anormal ce se intampla! Am fire de curent prin gradina, si nu doar aici, si pe un alt teren. Ma intreb pe unde au intrat de nu i-am vazut, ca am fost mereu acasa. Nu vreau sa fac rele, dar ei de ce fac, de ce monteaza fire? Monteaza fire, dar sa monteze si un sac cu euro pe teren", declara un alt localnic din satul Dinculesti, comuna Poiana Lacului.Primarul din Poiana Lacului, Ion Dumitrache, spunea ca si-a dat acceptul pentru ca firma Prospectiuni sa foloseasca domeniul public, sustinand ca "in niciun caz angajatii firmei nu au permisiunea sa intre pe proprietatile locuitorilor"."Este o firma de prospectiuni in localitatea Poiana Lacului care incearca sa faca un studiu pentru a evalua posibilitatea explorarii unor zacaminte petroliere. Discutam de doua lucruri distincte. Pe domeniul public trebuie aviz de la primarie, iar pe proprietatea privata, asa cum e normal, nu au voie sa calce fara acordul proprietarului. S-a discutat doar depre petrol, nu despre gaze de sist, dar in niciun caz acestia nu au permisiunea sa intre pe proprietatile locuitorilor", declara edilul din Poiana Lacului.Politistii spuneau ca in aceste cazuri a fost depusa o singura plangere, fiind vorba despre un barbat din comuna Mosoaia care a sesizat ca o firma de prospectiuni a intrat pe proprietatea sa in mod abuziv."Daca exista si alti cetateni nemultumiti, acestia trebuie sa stie ca se pot adresa Politiei. ReÂferitor la plangerea inregistrata, o persoana sustine ca aceasta firma a intrat pe pamantul dumneaei fara acordul acesteia si ca ar fi facut niste sapaturi. O sa se analizeze situatia, sa vedem daca se ia in calcul si actiunea de distrugere. E prematur sa ma pronunt. Repet, a fost depusa o singura plangere pentru tulburare de posesie", declara purtatorul de cuvant al Politiei Judetene Arges, comisar sef Danut Dinu.In comuna Babana, in schimb, primarul spunea ca reprezentantii societatii Prospectiuni au vorbit cu satenii care "sunt bucurosi ca primesc 20-30 de lei pentru fiecare groapa", sustinand ca "firma va da bani si la primarie"."La primarie firma datoreaza 20.000 de lei, bani pe care trebuie sa-i incasam saptamana aceasta, pentru ca au folosit drumul comunal, au trecut cu utilaje care cantaresc peste 3,5 tone. Am incheiat un contract in acest sens si nu sunt probleme. Oamenii din localitate sunt bucurosi ca primesc bani in schimbul cautarilor care se fac pe terenurile lor. Banii ii vor primi la final, prin mandat postal, care ajunge in 30 de zile. Li s-au oferit 20 - 30 de lei pentru fiecare groapa. In caz ca se intra cu tractorul si sunt afectate culturile agricole, suma creste. Au venit multi localnici sa ma intrebe de unde iau si ei bani pentru gaurile pe care le aveau pe terenuri. I-am indrumat si a fost bine si pentru ei, dar si pentru comuna, atat timp cat firma va da bani si la primarie", preciza primarul din Babana, Bebe Ivan.