(PRSN) a castigat un contract de 80 mil. euro pentru cautarea de petrol si gaze - 28 decembrie 2012

De la TradeVille.ro wiki

Prospectiuni, compania de prospectare geologica detinuta de omul de afaceri Ovidiu Tender, a castigat un contract in valoare de 79,8 de milioane de euro pentru realizarea de servicii de prospectiune pe uscat 2 D si 3 D pentru Petrom. Prin intermediul acestor servicii se fac practic niste radiografii subterane care evidentiaza eventualele acumulari de petrol si gaze. Petrom exploateaza in prezent circa 240 de zacaminte de petrol si gaze pe care lucreaza mai bine de 9.000 de sonde. Dincolo de lucrarile de explorare la mare adancime in Marea Neagra, proiect in care Petrom este implicat alaturi de gigantul american ExxonMobil, una dintre cele mai mari provocari pentru companie este redezvoltarea unor vechi zacaminte concomitent cu lucrarile de cercetare pe uscat in cautarea unor noi resurse. In prezent, Petrom are 9 proiecte de redezvoltare, in diverse stadii, in general bugetul pentru un astfel de proiect fiind cuprins intre 100 si 250 de milioane de euro. Fiecare proiect are o durata de 3-5 ani. Una dintre cele mai promitatoare zone de productie pe uscat este Oltenia, mai precis judetul Gorj, acolo unde anul trecut compania a inceput exploatarea de proba a zacamantului de mare adancime Totea. Productia Petrom vine din zece zone geografice. Pentru gaze, cea mai importanta zona de productie este Oltenia.De aici vin 45% din gazele produse de companie. A doua zona ca importanta este Marea Neagra. Daca in total Petrom extrage 14,6 milioane de metri cubi pe zi, din mare vin 3,5 milioane de metri cubi pe zi ceea ce inseamna 25%. La petrol lucrurile nu sunt la fel de bine impartite, nu exista o dominanta regionala, dar se poate spune ca printre cele mai importante zone de extractie sunt din zona depresiunii getice (zona din jurul Targoviste, Pitesti).