(RBRO19) intra pe ultima suta de metri cu listarea Transport Trade Services la Bucuresti - 29 august 2017
Raiffeisen intră pe ultima sută de metri cu listarea Transport Trade Services la Bucureşti. Grupul de transport şi logistică s-ar putea lista la BVB până cel târziu în luna octombrie, potrivit unor surse.Transport Trade Services ar putea fi al patrulea emitent privat la BVB în mai puţin de un an după MedLife (decembrie 2016), Digi (mai 2017) şiAAGES (iunie 2017). Mircea Mihăilescu, fondator şi acţionar majoritar al TTS, spunea în 2012 pentru ZF că va lista compania în următorii 'trei-patru ani", condiţie impusă de International Finance Corporation, divizie a Băncii Mondiale care cumpărase 10%.TTS avea la finele anului trecut capitaluri proprii de 247 milioane de lei, în urcare cu 2,5% fată de 2015.Divizia de brokeraj a Raiffeisen Bank, care a bifat cele mai mari listări la bursa românească în ultimii ani, va încerca să listeze până în octombrie o parte din grupul de transport şi logistică Transport Trade Services (TTS) la bursa de la Bucureşti, potrivit mai multor surse din piaţă.TTS a aprobat în Adunarea Generală a Acţionarilor din 23 martie să achiziţioneze 6% din pachetul de 10% pe care International Finance Corporation (IFC) îl deţine la companie, fără a specifica însă modalitatea prin care va face acest lucru sau la ce preţ se ridică achiziţia, potrivit raportului anual publicat pe site-ul companiei. Mircea Mihăilescu, fondator şi acţionar majoritar al TTS, spunea în 2012 pentru ZF că va lista 30% din companie în următorii 'treipatru ani", probabil la Viena sau la Frankfurt, dar fără să aducă în discuţie bursa de la Bucureşti.El spunea atunci că IFC a impus condiţia de listare atunci când a intrat în acţionariatul companiei prin achiziţia unui pachet de circa 10% pentru 12 mii. euro. Pachetul de 30% valora atunci 36 mii. euro.Potrivit mai multor surse din piaţă, listarea se va face la Bucureşti, consorţiul de intermediere fiind condus de Raiffeisen.Mihăilescu, acţionar cu 45% la companie, nu a putut fi contactat ieri de ZF pentru a discuta despre posibila listare a companiei. Raiffeisen nu a răspuns până la închiderea ediţiei la solicitarea ZF despre o posibilă listare.Brokerii s-ar putea afla astfel la a treia listare a unei companii într-un interval mai mic de 12 luni, după ce în decembrie 2016 au intermediat listarea MedLife, prin care IFC şi-a redus participaţia, iar fondul de private equity V4C şi-a marcat exit-ul, iar în luna mai au adus în ringul de tranzacţionare Digi, în cea mai mare ofertă publică de listare (IPO) a unei companii private, de circa 950 de milioane de lei. TTS avea la finele anului trecut capitaluri proprii de 247 milioane de lei, în urcare cu 2,5% faţă de 2015. Spre comparaţie, MedLife s-a listat cu capitaluri proprii de 93 mii. lei.TTS a avut în 2016 afaceri de 276 mii. lei, minus 14%, în timp ce profitul net a scăzut cu 26% la 11 mii. lei.