(RKOT) atrage 840.000 de lei de la investitorii pe Bursa in al doilea plasament privat initiat de companie - 24 februarie 2020

De la TradeVille.ro wiki

Raiko Transilvania atrage 840.000 de lei de la investitorii pe Bursă în al doilea plasament privat iniţiat de companie: listarea, până la jumătatea anului 2020 Producătorul de sisteme pluviale cu capital polonez Raiko Transilvania a anunţat închiderea cu succes a celei de-a doua runde de finanţare în cadrul căreia compania a vândut 800.000 acţiuni şi a atras 840.000 de lei de la investitorii individuali şi instituţionali pe Bursa de la Bucureşti. Oferta a fost intermediată de Tradeville, iar capitalul atras în urma acestui plasament privat urmează să fie direcţionat cu predilecţie către extinderea capacităţii de producţie şi vânzare, potrivit datelor transmise de companie. Aceasta a fost a doua operaţiune pe piaţa de capital pentru Raiko Transilvania, care în iulie 2019 a vândut 1 milion de acţiuni noi într-un plasament privat şi a atras 1,05 mii. lei de la 29 de investitori. Acţiunile companiei urmează să se listeze pe piaţa AeRO a Bursei de Valori Bucureşti, iar conducerea îşi propune să finalizeze toate procedurile de admitere la tranzacţionare până la finalul primei jumătăţi a anului 2020. Tradeville este intermediarul care va asista compania în toate procedurile aferente admiterii acţiunilor la tranzacţionare.