(RPH) garanteaza pentru spitalul privat al patronului sau - 28 ianuarie 2013

De la TradeVille.ro wiki

Distribuitorul de medicamente Ropharma Brasov (RPH) va deveni co-debitorul unor credite contractate de Teo Health S.A. pentru spitalul privat Sf. Constantin, potrivit unui raport trimis la Bursa. La firma Teo Health este actionar omul de afaceri Mihai Miron, care a avut votul decisiv si privind garantarea de catre Ropharma a creditelor de circa 2 milioane de euro. Teo Health S.A. este detinuta de Mihai Miron, de fostul director general al SIF Transilvania Floriean Firu si de Teodorescu Constantin. Ropharma Brasov (RPH) este de asemenea actionara la Teo Health.Spitalul Sf. Constantin face parte dintr-un campus medical, dezvoltat de la un anumit punct, in parteneriat cu operatorul de servicii medicale private Regina Maria, controlat de fondul de investitii Advent International.Totodata, actionarii Ropharma Brasov (RPH) au mai aprobat un plafon maxim de credite de 11 milioane euro, garantate cu stocurile, creantele si cu ipotecile asupra imobilelor societatii, potrivit raportului trimis la Bursa de Valori Bucuresti (BVB).Ropharma Brasov (RPH) este evaluata la peste 200 de milioane de lei, dupa capitalizarea inregistrata la BVB. A inregistrat un profit net de 5,2 milioane de lei pe primele 9 luni ale anului trecut, cu 40% mai mic decat in aceeasi perioada din 2011, obtinut din afaceri nete de peste 307 milioane de lei, cu 10% mai mari decat in 2011.Cu vanzari „de distributie“ de 103 milioane de lei in 2011, compania se situa pe pozitia a 9-a in topul distribuitorilor de medicamente, potrivit propriilor estimari. Totodata se situa printre primele cinci retele de retail la nivel national, cu vanzari de 282 milioane de lei.Cel mai puternic lant farmaceutic din Romania este Sensiblu (al A&D Pharma), care opera la jumatatea anului trecut 400 de farmacii si avea in 2011 o cifra de afaceri de aproximativ 217 milioane de euro, potrivit Ziarului Financiar.Al doilea este lantul Catena (Fildas Trading), urmata de reteaua de farmacii Dona (Calihory Company), cu aproximativ 220 de farmacii si o cifra de afaceri de 178 de milioane de euro. Pe locul patru se situeaza Help Net, cu o retea de 135 de farmacii si o cifra de afaceri de 82 de milioane de euro in 2011.Oficialii companiei acuzau, recent, „programele agresive de fidelizare a pacientilor de catre competitori“, carora nu le-ar fi pasat de impactul negativ al reducerilor de preturi asupra profitabilitatii lor.Compania a replicat cu o campanie de marketing care a promis reduceri de pana la 20%. Mihai MironMihai Miron controleaza compania brasoveana prin vehiculele de investitii Rimia Investments Limited si Add Pharmaceuticals (au peste 32% din actiunile RPH). O companie partenera inregistrata in SUA, Arrow Pharmaceuticals, are 31.3 % din companie.Mihai Miron nu este doar cel care controleaza Ropharma si unul dintre actionarii Teo Health, ci si un specialist al infiintarii de lanturi de distributie de medicamente. El incearca repetarea succesului avut cu o alta companie de distributie de medicamente, Europharm, pe care a vandut-o la inceputul anilor 2000, coporatiei SmithKline Beecham, printr-o tranzactie estimata la 45 de milioane de euro.Omul de afaceri brasovean spune ca nu se gandeste la vanzarea Ropharma. In schimb, a listat compania la Bursa, in scopul finantarii pe termen lung.