(RRC) si trei companii ale KMG iau un credit de 390 mil. dolari - 20 februarie 2015
Rompetrol Rafinare (RRC), controlata de grupul kazah KazMunayGas (KMG), alaturi de Rompetrol Downstream, KazMunayGas Trading AG si KMG Rompetrol vor sa contracteze un credit de 390 milioane dolari de la BCR, UniCredit Tiriac Bank, Raiffeisen si ING Bank, pentru a-si refinanta o serie de imprumuturi si operatiunile curente. Toate cele patru companii fac parte din grupul kazah KMG International, care va actiona drept garant al creditului. Imprumutul va fi in mai multe valute - dolari, lei sau euro. Creditul nu poate fi folosit de cele patru companii ale KMG International, garant al acestui imprumut, pentru finantarea pe termen lung a proiectelor de investitii, achizitii si/sau inchirieri, potrivit unui anunt facut de Rompetrol Rafinare pe bursa. Creditul va fi format din doua transe, respectiv o facilitate angajanta de pana la 240 de milioane de dolari si cu o maturitate de trei ani si o facilitate neangajanta de pana la 150 milioane de dolari valabila timp de un an de la data contractarii. Ulterior, durata facilitatii neangajante poate fi extinsa la trei ani incepand cu data incheierii contractului de facilitate de credit. Rompetrol Rafinare a raportat anul trecut un profit operational (EBITDA) de 86,4 milioane de dolari (289,4 mil. lei), aproape triplu fata de rezultatul din 2013, gratie cresterii vanzarilor de carburant pe plan intern si, mai ales, la export. Compania si-a redus astfel pierderile cu 39%, la 58,44 milioane de dolari. Actiunile companiei au stagnat in sedinta de joi, la un pret de 0,0407 lei/unitate, cotatie la care compania are o capitalizare de 1,8 miliarde de lei (404,2 milioane de euro).