(SIF1), actiunile au revenit la cotatiile din 2010 - 25 februarie 2015

De la TradeVille.ro wiki

Actiunile SIF Banat-Crisana (SIF1) au inchis sedinta de tranzactionare de ieri in crestere puternica, de 2,57%, pana la cotatia de 1,437 lei/titlu, nemaiatinsa din mai 2010. De la inceputul anului, actiunile au un avans de aproape 10% in conditiile in care anul trecut actiunile au crescut modest cu 1%. SIF Banat-Crisana a trecut prin momente delicate la inceputul lunii decembrie cand procurorii DIICOT au descins la sediul acesteia din Arad pentru a face perchezitii in cadrul unei anchete care vizeaza delapidarea SIF Banat-Crisana si SIF Muntenia, dar si manipularea pietei de capital. Dragos Bilteanu (fost presedinte si director general) si Najib El Lakis (fost administrator) sunt in arest preventiv intr-un dosar de delapidare si manipulare a pietei de capital, si alti doi administratori au demisionat la inceputul lunii decembrie fara a da prea multe explicatii. Pe 2 martie, SIF1 organizeaza AGA pentru alegerea a patru noi administratori. Un numar record de 21 de candidati s-au inscris pentru aceste functii.