(SIF1) renunta la Napocom - 22 februarie 2010
Societatea de Investitii Financiare Banat-Crisana (SIF1) a anuntat renuntarea la pachetul de actiuni detinut in capitalul companiei Napocom Cluj-Napoca pentru suma de 2,25 milioane de lei. SIF1 a renuntat la 37.636 de actiuni (23,19% din capital), iar vanzarea s-a facut la 60 de lei pe titlu. Napocom este delistata din septembrie 2009. Totodata, SIF Banat-Crisana a anuntat varsarea unei parti din capitalul subscris in cadrul majorarii efectuate de Calipso Oradea, companie pe care o detine in proportie de 91,56%. Majorarea capitalului a fost incheiata in august 2008, cand SIF Banat-Crisana a subscris 14,6 milioane de titluri. Suma de trei milioane de lei reprezinta valoarea a 1,2 milioane din aceste actiuni.