(SIF1) revine iar asupra valorii dividendului si propune unul cu 72% mai mare, de 0,103 lei - 25 martie 2011

De la TradeVille.ro wiki

Administratorii SIF Banat-Crisana (SIF1) au decis din nou majorarea valorii dividendului brut, la 0,103 lei pe actiune, cu 71,6% mai mare fata de ultima propunere, de 0,06 lei. Consiliul de Administratie al societatii a anuntat la 8 martie distribuirea unui dividend de 0,04 lei/actiune, cu 20% mai redus fata de anul precedent, cand dividendul brut a fost de 0,05 lei pe unitate. Ulterior, administratorii au majorat valoarea dividendului la 0,06 lei. Noua valoarea a dividendului propus, de 0,103 lei, este de peste doua ori mai mare fata de cea distribuita anul trecut, de 0,05 lei. Astfel, societatea de investitii ar urma sa aloce 56,5 milioane lei, reprezentand aproape 90% din profitul de anul trecut. Societatea de investitii financiare a raportat pentru anul trecut un profit net de 62,99 milioane lei, cu 43,8% mai redus comparativ cu cel din 2009.Totodata, Consiliul de Administratie a anuntat ieri ca a modificat convocatorul adunacii generale din 27 aprilie, prin alegerea a doi administratori si nu validarea administratorilor provizorii alesi in februarie. Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare (CNVM) a emis marti o ordonanta prin care obliga Consiliul de Administratie al SIF Banat-Crisana sa propuna actionarilor alegerea a doi administratori, desi conducerea SIF a numit in februarie doi reprezentanti provizorii in CA, care urmau sa fie validati in aprilie in AGA. CNVM motiveaza ca a emis ordonanta dupa ce a primit o sesizare de la Asociatia Co Invest, referitoare la cenzurarea dreptului suveran al actionarilor de a alege administratori.Astfel, administratorii SIF au fixat data de 7 aprilie ca termen de depunere a candidaturilor pentru functia de membru in Consiliul. CA al SIF Banat-Crisana a propus initial actionarilor validarea administratorilor provizorii alesi in februarie, respectiv pe Stefan Dumitru si Ioan Marius Pantea, insa CNVM a dispus ca actionarii sa aleaga "administratorii pe locurile ramase vacante". Cei doi administratori provizorii au fost alesi dupa demisiile presedintelui CA al Bancii Transilvania (TLV), Horia Ciorcila, si a unui apropiat al acestuia, Claudiu Silaghi. Cei doi au demisionat in iulie din Consiliul de Administratie dupa ce CNVM a obligat conducerea SIF Banat-Crisana sa convoace actionarii pentru a analiza oportunitatea mentinerii celor doi pe pozitiile detinute, in conditiile in care acestia au fost trimisi in judecata de procurorii DIICOT.Actiunile SIF Banat-Crisana au incheiat sedinta bursiera de ieri in urcare cu 0,44%, la 1,13 lei. La aceasta cotatie, capitalizarea societatii este de 620,2 milioane lei.