(SIF2) cumpara zilnic actiuni la (TLV) - 18 ianuarie 2016
SIF Moldova (SIF2) a cumparat 1,6 milioane de actiuni la Banca Transilvania (TLV) saptamana trecuta, pe care a platit o suma totala de 3,7 milioane de lei. Achizitiile s-au derulat in fiecare sedinta a saptamanii, potrivit raportarilor facute pe bursa. Pretul mediu de cumparare a fost de 2,24 lei/unitate, in conditiile in care titlurile Banca Transilvania au inchis saptamana la o cotatie de 2,21 lei/unitate, cu 2,2% mai mica decat cotatia cu care a deschis saptamana 11-15 ianuarie. Pachetul achizitionat de SIF saptamana trecuta reprezinta 0,05% din capitalul bancii. SIF Moldova si-a majorat astfel participatia la peste 8,3% din capitalul BT, potrivit calculelor ZF. Alaturi de SIF Moldova, al doilea cel mai influent actionar al bancii, au mai fost prezenti la cumparare si Omer Tetik, directorul executiv al Bancii Transilvania, si Patrick Ciorcila, fiul lui Horia Ciorcila, presedintele bancii. Omer Tetik a achizitionat 25.000 de actiuni la un pret de 2,246 lei/unitate in sedinta din 11 ianuarie, iar Patrick Ciorcila a cumparat 22.000 de actiuni la un pret de 2,245 lei/unitate. Potrivit celor mai recente raportari publice, Omer Tetik detinea un pachet de 1,18 mili. actiuni TLV sau 0,0393% din capitalul bancii la finalul anului 2014. Banca Transilvania a estimat o crestere de 42% a soldului net de credite in 2015, pana la 25 mld. lei (5,6 mld. euro), ca urmare a fuziunii cu Volksbank Romania, procedura care s-a incheiat pe 31 decembrie 2015. Activele totale ale bancii sunt estimate sa urce la 43,8 mld. lei (9,9 mld. euro) la finalul anului 2015, potrivit bugetului actualizat aprobat de actionari in aceasta toamna. Acestea vor fi mai mari cu 23% fata de nivelul raportat la finalul anului 2014. Banca Transilvania este a treia institutie de credit din sistemul local si a incheiat primele noua luni ale anului 2015 cu un profit net de 313 milioane de lei, in scadere cu 3% fata de acelasi interval al anului 2014. Veniturile nete din dobanzi s-au ajustat negativ cu 3,2%, pana la 826,8 mil. lei, iar veniturile nete din comisioane s-au majorat cu 8,4%, pana la 324 mil. lei. Cheltuielile cu provizioanele s-au redus cu 18%, pana la 362 mil. lei. Dupa primele noua luni ale lui 2015, activele bancii au crescut cu 10,6% fata de finalul anului 2014, fiind de 39,397 miliarde de lei.