(SIF2) estimeaza o scadere a profitului de 27% si vrea sa-si reduca expunerea pe banci - 28 februarie 2011
Consiliul de Administratie al SIF Moldova (SIF2) estimeaza ca societatea va avea in acest an un profit net de 69,8 milioane lei, in scadere cu 27% fata de 2010, si propune reducerea expunerii pe sectorul bancar in favoarea plasamentelor in companii de energie si utilitati din Romania si strainatate. Societatea de investitii financiare a inregistrat anul trecut un profit net de 96,3 milioane lei (22,8 milioane euro). Pentru acest an, conducerea SIF Moldova estimeaza venituri totale de 206 milioane lei, in crestere cu 17% fata de nivelul din precedentul exercitiu financiar, de 176,5 milioane lei. Pe de alta parte, cheltuielile totale ar urma sa avanseze mai accelerat, cu 88%, la 123,8 milioane lei, dupa ce anul trecut au totalizat 65,8 milioane lei. Cea mai mare parte a veniturilor, respectiv 186 milioane lei, ar urma sa provina din vanzarea unor titluri din portofoliu, suma fiind cu 79% mai mare decat cea de anul trecut, de 104 milioane lei. Administratorii cred ca SIF va incasa dividende de numai 5,1 milioane lei, de peste patru ori mai putin fata de valoarea de anul trecut, de 21,3 milioane lei.