(SIF5) si (FP) dau dividende - 03 iulie 2020
Depozitarul Central informează investitorii că a început să distribuie dividende pentru acţionarii de la SIF Oltenia şi pentru cei de la Fondul Proprietatea. Este vorba de dividendele aferente rezultatelor financiare înregistrate de cele două societăţi în anul 2019. Plăţile au început la data de 1 iulie 2020, dar cei îndreptăţiţi îşi vor putea încasa aceşti bani până cel mai târziu la data de 3 iulie 2023. SIF Oltenia acordă un dividend brut în valoare de 0,10 lei/acţiune. Acţionarii care beneficiază de dividende sunt cei înregistraţi în registrul emitentului, la data de 12.06,2020. Cei care sunt clienţi ai unui Participant la sistemul de compensare-decontare şi registru al Depozitarului Central îşi pot încasa dividendele prin intermediul acestuia. Pentru acţionarii care nu au cont deschis la un participant al sistemului RoClear, plata se face fie prin transfer bancar, în baza solicitărilor, fie în numerar, la ghişeele BCR din întreaga ţară. La rândul său, Fondul Proprietatea acordă un dividend brut în valoare de 0,0642lei. Acţionarii care beneficiază de dividende sunt cei înregistraţi în registrul emitentului, la data de 10.06.2020. Cei care sunt clienţi ai unui Participant la sistemul de compensare-decontare şi registru al Depozitarului Central îşi pot încasa dividendele prin intermediul acestuia. Pentru cei care nu au cont deschis la un participant al sistemului RoClear, plata se face fie prin transfer bancar, fie în numerar, la ghişeele BRD - GSG din întreaga ţară. Incepând din 2015, ca urmare a modificării cadrului de reglementare aplicabil distribuirii dividendelor şi a oricăror alte sume cuvenite deţinătorilor de valori mobiliare, distribuirea dividendelor se efectuează prin intermediul Depozitarului Central şi al participanţilor la sistemul de compensare decontare şi registru.