(SNG), (FP) si (TLV), cele mai tranzactionate titluri pe bursa, in aprilie - 05 mai 2016

De la TradeVille.ro wiki

Titlurile Romgaz, Fondul Proprietatea și Banca Transilvania au fost cele mai tranzacționate pe bursa, pe segmentul principal, in luna aprilie, potrivit datelor Bursei de Valori București (BVB).Cu acțiunile Romgaz au fost realizate 8.584 de tranzacții, in valoare de peste 141,3 milioane lei, cu cele ale Fondului Proprietatea — 1.802 de tranzacții de peste 138,2 milioane de lei, și cu ale Bancii Transilvania — 7.147 de tranzacții de circa 137,1 milioane lei. Locurile 4 și 5 sunt ocupate de OMV Petrom și BRD, cu 66,6 milioane lei, respectiv 58,5 milioane lei. Potrivit BVB, pe segmentul principal au fost realizate 223.974 de tranzacții de la inceputul anului, in valoare de peste 2,85 miliarde lei, fiind 85 de societați emitente și 38 de intermediari. Cu obligațiuni au fost realizate tranzacții in valoare de 181,8 milioane de lei, valoarea medie zilnica fiind de 2,13 milioane de lei. De asemenea, au fost realizate 101.754 de tranzacții cu certificate insumând 168,4 milioane lei. Pe sistemul alternativ de tranzacționare, in primele 85 de ședințe au avut loc 16.804 de tranzacții cu acțiuni in valoare de peste 78 milioane lei, aici existând 303 societați emitente și 32 de intermediari. Cele mai tranzacționate, in luna aprilie, au fost acțiunile Deutsche Bank (2,36 milioane lei), Napochim Imobiliare Cluj-Napoca (1,53 milioane lei) și Napochim Cluj (604.344 lei). in total, la BVB au avut loc, de la inceputul anului, 343.589 tranzacții, a caror valoare a depașit 3,29 miliarde lei. Valoarea medie zilnica tranzacționata a fost de circa 38,7 milioane lei.