(SNG): Virgil Metea, reconfirmat director general pentru inca patru ani - 12 iunie 2017

De la TradeVille.ro wiki

Virgil Metea, primul manager privat al celei mai mari companii din județul Sibiu, a fost reconfirmat în funcția de director general al SNGN Romgaz SA.Contractul de mandat al lui Virgil Marius Metea a fost reînnoit pe o perioadă de patru ani în cadrul ședinței Consiliului de administrație din data de 7 iunie, se arată într-un comunicat postat pe Bursa de valori București de către compania cu sediul în Mediaș. Metea a fost ales la conducerea societății drept primul manager privat, în urma unui concurs organizat în primăvara anului 2013.„Inginer de profesie, după absolvirea Institutului de Petrol și Gaze din Ploiești, am început activitatea în domeniul gazelor naturale în anul 1985, în cadrul Schelei de Foraj Tg. Mureș, unde am ocupat succesiv funcțiile de inginer, șef de secție și director tehnic până în anul 2001. Între anii 2001-2002 am fost șef serviciu dezvoltare în Regia Autonomă Romgaz“, arată directorul pe pagina de internet a societății. Înainte de a ocupa prima funcție din cadrul Romgaz, Metea a lucrat ca director general al E.On Gaz Distribuție.Pentru activitatea sa în fruntea Romgaz, Virgil Metea a fost recompensat cu un bonus de 779.552 de lei. Salariul net lunar al directorului general este de 23.501 lei.Un nou președinte al Consiliului de administrație.Tot în cadrul ședinței din 7 iunie, în fruntea Consiliului de administrație a fost ales un președinte. Este vorba de sibianul Gabriel Gheorghe, fost comisar șef adjunct în cadrul Gărzii Financiare Sibiu, Gabriel Gheorghe a ocupat mai apoi și funcția de vicepreședinte al Oficiului pentru jocurile de noroc, după ce a condus din postura de director Corpul de control al ministrului Economiei. În primăvara acestui an, numele lui Gheorghe a fost vehiculat ca posibil candidat și pentru funcția de șef al Direcției generale antifraudă. Gabriel Gheorghe este licențiat al Facultății de Drept „Lucian Blaga“ din Sibiu.