(SNG) A COMPLETAT ORDINEA DE ZI PENTRU AGA DIN 19 SEPTEMBRIE - 06 septembrie 2017
Romgaz a anunțat luni, 4 septembrie, pe Bursa de Valori București, completarea convocatorului celei de-a doua adunări generale a acționarilor din luna curentă, programată pentru data de 19 septembrie. Motivul îl constituie numirea unor noi administratori în AGOA care va avea loc pe 7 septembrie. Potrivit informării companiei, noua ordine de zi a AGOA din 19 septembrie este următoarea: Punctul 1 Mandatarea reprezentantului acţionarului majoritar, Statul Român prin Ministerul Energiei, pentru semnarea contractelor de administraţie cu membrii Consiliului de Administraţie al SNGN Romgaz SA numiţi conform Hotărârii Adunării Generale Ordinare a Acţionarilor din 07/08 septembrie 2017. Punctul 2 Aprobarea Raportului semestrial privind activitatea economico-financiară a Societăţii Naţionale de Gaze Naturale „Romgaz” – SA Mediaş, Ia data de 30 iunie 2017 (perioada 01.01.2017 – 30.06.2017), care include: a) Informaţii referitoare la execuţia contractelor de mandat ale directorilor, detalii cu privire la activităţile operaţionale, la performanţele financiare ale societăţii şi la raportările contabile ale societăţii; b) Gradul de îndeplinire a criteriilor de performanţă, cu luarea în considerare a ponderii fiecărui indicator şi a variaţiei acestuia faţă de nivelul ţintă stabilit; c) Situaţii financiare individuale intermediare pentru perioadele de şase luni şi trei luni, încheiate la 30 iunie 2017, întocmite în conformitate cu Standardele Internaţionale de Raportare Financiară adoptate de Uniunea Europeană şi Ordinul Ministerului Finanţelor Publice nr. 2844/2016, împreună cu raportul de revizuire al auditorului independent. Punctul 3 Stabilirea datei de 9 octombrie 2017, ca dată de înregistrare, respectiv data care serveşte la identificarea acţionarilor asupra cărora se răsfrâng efectele hotărârii Adunării Generale Ordinare a Acţionarilor. Punctul 4 Împuternicirea preşedintelui de şedinţă şi a secretarului de şedinţă, pentru semnarea hotărârii Adunării Generale Ordinare a Acţionarilor. Cinci administratori noi propuși de acționarul majoritar al Romgaz. Reamintim faptul că Ministerul Energiei, în calitate de acționar majoritar al Romgaz, a propus cinci candidați noi la funcția de administrator provizoriu al Romgaz SA Mediaș, aceștia urmând să fie votați în cadrul AGOA din 7 septembrie. Lista completă a candidaților conține 11 nume, după cum urmează: Propuneri noi: Bulimar Laurențiu, Bucureşti, inginer; Ciobanu Romeo Cristian, Iaşi, Doctor Inginer; Grigorescu Remus, Râmnicu Vâlcea, Doctor științe economice; Nistoran Dorin Liviu, Corbeanca, jud. Ilfov, inginer și Cermonea Ioan Daniel, Sibiu, inginer. actualii administratori: Buzatu Florin Dănuț, Chirilă Alexandru, Stan Bogdan – Nicolae, Virgil Marius Metea, Gheorghe Gheorghe Gabriel (președintele actual al CA Romgaz), Jansen Petrus Antonius Maria și Sorana Baciu.