(SNG) a ajuns la un acord cu contractorii sai pentru centrala Iernut. Proiectul a fost blocat doua luni in dispute si deja are o intarziere de un an si jumatate - 24 mai 2021

De la TradeVille.ro wiki

Centrala de la Iernut, un proiect de producere a energiei pe bază de gaz natural, ar putea fi terminată abia la jumătatea anului viitor, de două luni de zile beneficiarul, Romgaz, şi contractorii fiind în dispute legate de proiect. Potrivit datelor existente, 94% din centrală deja ar fi gata. La finalul săptămânii trecute, Romgaz (SNG), cel mai mare producător de gaze local deţinut de statul român, a anunţat că va prelungi suspendarea notificării de reziliere a contractului de execuţie pentru centrala de la Iernut încheiat cu spaniolii de la Duro Felguera şi Romelectro, noul termen pentru a ajunge la o înţelegere fiind 2 iunie. Cele două parţi sunt în conflict de la înc­eputul lunii aprilie când Romgaz a decis uni­lateral rezilierea contractului pe fon­dul întârzierilor. Ime­diat, compania a fost dată în ju­de-ca­tă de con­tra­ctori, aşa că Rom­gaz a re­venit asupra de­ci­ziei, sus­pendând-o. De atunci au urmat mai multe prelun­giri ale suspendării, timp în care lucră­rile au bătut pasul pe loc.