(SNG) a platit peste 45 mil. euro pentru taxele speciale, dar gazul mai scump i-a urcat profitul cu 40% in primul semestru - 13 august 2014

De la TradeVille.ro wiki

Romgaz Medias (SNG), cel mai mare producator de gaze naturale din Romania, a inregistrat in primul semestru al anului o crestere marginala a cantitatilor extrase, aceasta fiind una dintre cele mai importante realizari ale companiei tinand cont de traditia de peste 100 de ani a extractiei de gaze din Romania. Productia inregistrata in primul semestru al anului 2014 a confirmat procesul de stabilizare a productiei, aceasta inregistrand o valoare de 2,8 miliarde de metri cubi, 100,11% comparativ cu productia din semestrul I din 2013, se arata in raportul pentru primele sase luni din 2014, publicat de companie la inceputul acestei saptamani. Potrivit unor date transmise anterior, in perioada 2008-2012 declinul productiei a fost mult diminuat comparativ cu perioada 2003-2008. Astfel, daca in perioada 2003-2008 declinul mediu a fost de 3,3%, in intervalul 2008-2012 procentul a fost redus pana la 0,8%. Stabilizarea productiei din primul semestru se suprapune si peste o perioda in care investitiile companiei s-au intensificat.