(SNG) a suspendat programe de dezvoltare a unor zacaminte pentru ca nu exista piata - ANRM - 12 noiembrie 2015
Romgaz a decalat programe de dezvoltare a unor zacaminte pentru ca nu exista piata pentru a vinde gazele in acest moment, a declarat, miercuri, Sorin Gal, director general in cadrul Agentiei Nationale pentru Resurse Minerale. 'In ultimii ani am reusit impreuna cu dumneavoastra sa stabilizam productia de gaze undeva la 11 miliarde de metri cubi pe an. Estimam si in urmatorii ani o productie asemanatoare, undeva la 11 - 11,2 miliarde de metri cubi. Avem in acest an patru descoperiri importante, una pe zona de offshore, trei in zona de onshore, la companii carora nu as vrea sa le precizez numele pentru a le face publicitate gratuita. Problema cea mai mare pe care noi am identificat-o in acest an si care va avea si in anii urmatori probleme deosebite este faptul ca productia se mentine constanta, dar a scazut foarte mult consumul. Am avut discutii cu cei de la Romgaz si am decalat programe de dezvoltare a unor zacaminte pentru ca nu exista piata pentru a vinde gazele in acest moment', a afirmat Gal, la Romania Gas Conference & Exhibition 2015.Potrivit acestuia, problema este foarte grava si are repercusiuni pe partea de servicii pentru ca se decaleaza si se amana saparea unor sonde, scrie Agerpres.De asemenea, Gal a mai spus ca nivelul redeventelor a ramas neschimbat, iar capitolul din vechea lege a fost transpus integral in legea noua.