(SNG) s-a retras din parteneriatul cu LukOil privind concesiunea unui perimetru petrolier din Marea Neagra - 17 februarie 2016

De la TradeVille.ro wiki

Romgaz detinea 10% din perimetrele petroliere Est Rapsodia si Trident, care contin rezerve de gaz de cel putin 30 de miliarde de metri cubi, potrivit unui anunt al rusilor de la LukOil, de anul trecut. Romgaz s-a retras din proiectul Est Rapsodia, un perimetru petrolier offshore din Marea Neagra, in care era partener cu LukOil, potrivit raportului preliminar pe 2015. „Diminuarea altor active financiare a fost determinata de ajustarea investitiilor financiare detinute in asocierea cu Lukoil Overseas Atash BV si Panatlantic, ca urmare a renuntarii la perimetrul Rapsodia din Marea Neagra (5,2 milioane lei)”, se arata in raport. Documentul nu precizeaza daca Romgaz a vandut partea sa catre LukOil sau doar a cesionat actiunile sale cu titlu gratuit catre rusi, pentru ca nu detine sume necesare finantarii prospectiunilor dupa titei si gaze din Marea Neagra.Retragerea Romgaz din parteneriatul cu rusii de la LuKoil a fost confirmata de oficiali din Ministerul Energiei, actionarul majoritar al companiei , care au precizat ca Romgaz va aduce lamuriri suplimentare pe acest subiect.Anterior aparitiei acestei informatii, potrivit datelor Agentiei Nationale pentru Resurse Minerale, Romgaz era partener cu LukOil si PanAtlantic intr – un acord de concesiune privind perimetrele Est Rapsodia si Trident din Marea Neagra.In 2011, Guvernul Romaniei a aprobat doua acorduri de concesiune pentru explorare, dezvoltare si exploatare in perimetre romanesti de cate 1.000 km patrati din Marea Neagra, Est Rapsodia si Trident, incheiate intre ANRM si asocierea de firme Lukoil Overseas (parte a grupului Lukoil) - Vanco International. In luna octombrie a anului trecut, Lukoil a anuntat ca a descoperit in sectorul romanesc al Marii Negre, in perimetrul Trident, un zacamant de gaze cu rezerve estimate la mai mult de 30 de miliarde de metri cubi, cantitate care ar acoperi consumul Romaniei pe o perioada de aproape trei ani. Lucrarile de explorare geologica din perimetrul respectiv sunt efectuate, in calitate de operator, de Lukoil Overseas Atash, detinuta de grupul rus Lukoil, in baza acordului de concesiune incheiat cu guvernul. Cota de participare in acest acord era de Lukoil 72%, PanAtlantic 18% si Romgaz 10% .Romgaz mai are 10% in cadrul acordului dintre ExxonMobil, Petrom si statul roman privind mai multe concesiuni petroliere din Marea Neagra, unde se afla resurse certe si probabile de 42 - 84 de miliarde de metri cubi.In alta ordine de idei, Romgaz a mai renuntat si la participatia sa de 0,73% din cadrul Electrocentrale Titan pentru 1,6 milioane de lei, potrivit aceluiasi raport. Nici in acest caz, nu este mentionat daca a vandut participati sau a cedat-o gratuit statului, prin Ministerul Energiei, sau ELCEN Bucuresti.