(SNN) pierde peste 100 de milioane de lei. ArcelorMittal Galati nu-i mai cumpara energia - 02 aprilie 2014

De la TradeVille.ro wiki

ArcelorMittal Galati a denuntat unilateral contractul de cumparare de energie electrica de la Nuclearelectrica (SNN), inainte de expirarea din 30.09.2014. ArcelorMittal Galati a notificat Nuclearelectrica (SNN) ca "incepand cu data de 01.04.2014, denunta unilateral contractul de vazare – cumparare energie electrica, inainte de data de expirare, respectiv 30.09.2014", potrivit unui raport trimis la Bursa de Valori Bucuresti (BVB). Nuclearelectrica (SNN) "informeaza ca tranzactiile cu energie prevazute pentru perioada 01.04 - 30.09.2014 in baza Contractului denuntat unilateral de ArcelorMittal Galati, aveau ca obiect 592.920 MWh, cu o valoare totala de 107.520.113 lei". Anterior, Nuclearelectrica a pus in vanzare prin licitatie o cantitate de 2,3 TWh, pe doi ani, adjudecata de un trader de energie cu afaceri in toata regiunea. Arcelor Mittal Galati a pierdut licitatia. Producatorul de energie Nuclearelectrica estimeaza ca va obtine in acest an un profit de 27,9 milioane de lei, de 16 ori mai mic decat cel obtinut in 2013, respectiv 456 milioane de lei.Nuclearelectrica a fost, anul trecut, furnizorul principal de energie electrica pentru populatie, potrivit raportului privind tarifele reglementate pe 2013, elaborat de Autoritatea Nationala de Reglementare in domeniul Energiei (ANRE).