(SNP), care a inregistrat in 2013 castiguri record de aproape 1,1 miliarde euro, a generat anul trecut jumatate din profitul OMV - 20 februarie 2014

De la TradeVille.ro wiki

Petrom, care a inreigstrat anul trecut castiguri record de aproape 1,1 miliarde euro, a generat anul trecut jumatate din profitul OMV, fata de 38% in 2012, rezultatele grupului austriac fiind afectate de scaderea vanzarilor de petrol din Libia, cresterea cheltuielilor de explorare si provizioane. Profitul OMV inainte de dobanzi si taxe, ajustat pentru elemente nerecurente si efecte de inventar la rafinarii, a scazut anul trecut cu 22%, de la 3,4 miliarde euro la 2,6 miliarde euro, potrivit unui raport publicat miercuri de grupul austriac, actionar majoritar la Petrom. Contributia Petrom la acest rezultat a fost de 1,36 miliarde euro, fata de 1,31 miliarde euro in 2012, noteaza OMV. Profitul OMV a fost afectat de scaderea semnificativa a vanzarilor din Libia, cresterea cu 5% a cheltuielilor de explorare, la 513 milioane euro, si constituirea unor provizioane nete de 96 milioane euro pe activele din Kurdistanul irakian si Tunisia. Cresterea cheltuleilor de explorare a fost generata in principal de achizitia unor licente in Norvegia, de neperformanta unor blocuri de explorare si de majorarea investitiilor in explorare in Romania, potrivit raportului OMV. "2013 a fost un an de cotitura pentru OMV, un an in care am realizat progrese substantiale in ceea ce priveste transformarea companiei intr-una focuasta predominant pe upstream (explorare si productie - n.r.). In pofida problemelor din Libia si Yemen, marjelor de refinare aflate la minime istorice si preturilor relativ reduse la gaze pe piata spot, am asezat fundatia unui viitor puternic, profitabil (...) Am construit un portofoliu care ne va ajuta sa atingem tintele pentru anul 2016, ne va permite sa sporim profitabilitatea pe termen lung pe masura ce ne vom realiza proiectele", a declarat in raport directorul general executiv al OMV, Gerhard Roiss. Profitul net ajustat al grupului austriac, atribuit actionarilor, a coborat anul trecut cu 28%, de la 1,5 miliarde euro la 1,1 miliarde euro. Vanzarile OMV nu au inregistrat variatii semnificative in 2013, evoluand de la 42,6 miliarde euro la 42,4 miliarde euro. OMV controla la finele anului trecut rezerve dovedite de petrol si gaze de 1.131 milioane barili echivalent petrol, din care 728 milioane barili echivalent petrol la Petrom. Adaugand si rezervele probabile, OMV are acces la 1.916 milioane barili echivalent petrol, din care 1.025 milioane reprezinta rezervele Petrom. Petrom a inregistrat anul trecut un profit record de 4,82 miliarde lei (1,091 miliarde euro), cu 22% peste cel din 2012. Vanzarile au scazut cu 8%, la 24,18 miliarde lei (5,47 miliarde euro), in principal din cauza livrarilor mai mici de titei si produse petroliere, in timp ce vanzarile de energie electrica au crescut.