(SNP): Nu comentam modul cum ANAF a interpretat datele oferite si nici calificativle aparute in presa - 27 ianuarie 2011

De la TradeVille.ro wiki

Oficialii Petrom, cea mai mare companie locala, au declarat in aceasta seara ca nu comenteaza modul in care ANAF a interpretat datele oferite si nici calificativele aparute in presa referitoare la companiile petroliere.„Suntem o companie listata, cu un nivel ridicat de transparenta, iar rezultatul activitatilor noastre, politica de preturi precum si alte informatii relevante au fost comunicate exhaustiv. Toti indicatorii nostri financiari sunt calculati pe baza standardelor internationale si romanesti si sunt auditate de catre companii internationale de top. Suntem pregatiti sa raspundem in continuare oricaror solicitari de informatii din partea autoritatilor", au spus reprezentantii Petrom. Preturile practicate de Petrom au o evolutie dinamica bazata pe cotatiile internationale la carburanti precum si pe concurenta pe piata. In plus, preturile sunt influentate de politica fiscala și de cursul de schimb.Componenta de taxe in pretul carburantilor reprezinta circa jumatate din pretul carburantilor, au mai spus reprezentantii companiei.Ei au adaugat ca Petrom reflecta cotatiile internationale intr-o maniera moderata. Preturile practicate de Petrom continua sa fie printre cele mai mici din Romania iar pretul mediu aplicat de catre operatorii din Romania este printre cele mai mici din Uniunea Europeana „Nu comentam modul in care ANAF a interpretat informatiile oferite de catre companiile petroliere", au mai spus oficialii Petrom.Pe baza calculelor companie, date care au fost prezentate ANAF, pretul carburantilor a evoluat astfel:Pretul la pompa in cazul motorinei a cresut cu 24% pe parcursul anului 2010. 8% din aceasta majorare se datoreaza influentei taxelor (crestere TVA la 24% a avut cel mai mare impact), iar 16% a provenit din impactul cotatiilor internationale la motorina si din deprecierea leului in fata dolarului. In ceea ce priveste benzina, scumpirea a fost de 20%. Taxele au fost vinovate pentru o crestere de 8%, iar restul de 12% este influenta cotatiilor benzinei si deprecierii leului.