(SNP) a investit 135 mil. euro pentru mai multe gaze - 02 iunie 2010

De la TradeVille.ro wiki

Petrom (SNP), singurul producator national de petrol si gaze, controlat de grupul petrolier austriac OMV, a finalizat o investitie de 135 de milioane de euro intr-un proiect care vizeaza cresterea livrarilor de gaze naturale in sistemul de transport. "Cele mai multe dintre zacamintele noastre sunt zacaminte mature, iar presiunea din rezervor este scazuta. Fara aceasta investitie am fi livrat mai putine gaze pe piata, in special in perioada de vara. Proiectul Hurezani este parte a strategiei noastre, care urmareste atingerea potentialului pe segmentul de explorare si productie", explica Johann Pleininger, membru al directoratului Petrom, responsabil cu activitatile de explorare si productie. Reprezentantii companiei nu au precizat cu cat vor creste cantitatile de gaze livrate de companie dupa finalizarea acestei investitii. Proiectul a fost realizat in colaborare cu Transgaz. Lucrarile au inceput in 2008, iar proiectul este amplasat in sud-vestul Romaniei, intre Craiova si Targu-Jiu. Investitia consta intr-o statie de compresoare care preia gazele extrase de la cinci zacaminte din zona, 11,5 kilometri de conducta si modernizarea punctului de livrare de la Hurezani. Reprezentantii Petrom au declarat in mai multe randuri ca atat ei, cat si Romgaz, companii care asigura in proportii relativ egale productia interna de gaze naturale, ar putea sa-si creasca productia daca sistemul de distributie si de transport ar fi modernizat. Totodata, depozitele de inmagazinare ar trebui modernizate astfel incat in perioadele in care cererea de gaze creste foarte mult, cum este cazul iernii sau al recentelor crize ale gazului rusesc, sa se poata extrage cantitatile necesare de gaze din subteran. Recent, Petrom si-a anuntat strategia pe divizia de explorare si productie, principalul centru de profit al companiei, in urmatorii cinci ani fiind programate investitii de un miliard de euro. Principalul obiectiv al companiei va fi redezvoltarea a 6-8 zacaminte majore, in contextul in care cele mai multe dintre zacamintele operate de Petrom sunt mature, fiind in exploatare de zeci de ani. Petrom a inregistrat in primul trimestru al anului un profit net de 807 mil. lei (196,3 mil. euro), de aproape 2,5 ori mai mare comparativ cu perioada similara a anului trecut, in timp ce vanzarile producatorului de petrol si gaze s-au majorat cu doar 2%, pana la 3,93 mld. lei (957 mil. euro). Compania a trecut de anul acesta la raportarea rezultatelor conform standardelor internationale de contabilitate si, potrivit acestor calcule, profitul net al Petrom pe primele trei luni din 2010 a fost aproximativ egal cu cel obtinut de companie pe tot anul 2009.