(SNP) anunta ca in perimetrul Neptun s-ar ascunde pana la 84 mld. metri cubi de gaze naturale, de 8 ori mai mult decat produce piata locala - 23 februarie 2012
Datele culese de prima sonda de explorare facuta vreodata in adancurile Marii Negre, Domino-1, de Petrom si gigantul american ExxonMobil in blocul Neptun indica, potrivit rezultatelor preliminare, ca acumularile de gaze ar putea varia intre 42 si 84 de miliarde de metri cubi. Anual, Romania produce circa 10 miliarde de metri cubi. "Estimarile preliminare indica o acumulare care poate varia intre 42 si 84 de miliarde de metri cubi de gaze. Este prea devreme sa spunem daca blocul Neptun va putea fi dezvoltat comercial sau nu", anuta cele doua companii. Actiunile Petrom sunt oprite de la tranzactionare. Totodata, cele doua companii spun ca investitiile ar putea ajunge la miliarde de dolari daca zacamantul se va dovedi comercial. La finele anului 2008, Petrom a anuntat incheierea unui parteneriat cu ExxonMobil pentru lucrari de explorare in perimetrul Neptun, unul dintre cele doua perimetre pe care compania romaneasca le are concesionate in Marea Neagra care are o suprafata de 9.900 de kilometri patrati. In vara anului 2009, cei doi petrolisti aduc in Marea Neagra un vapor de 160 mil. dolari pentru a incepe programul de achizitie seismica 3D, prima faza a lucrarilor de explorare. Practic, in aceasta etapa s-a facut un fel de radiografie tridimensionala a straturilor geologice din Marea Neagra pe care posibilele zacaminte de hidrocarburi apar sub forma unor pahare intoarse. Radiografiile nu arata insa daca acele pahare sunt pline sau nu cu petrol si gaze, pentru a vedea acest lucru fiind necesara forarea unor sonde de exploarare. In vara anului trecut, Petrom si Exxon au anuntat luarea deciziei de a fora prima sonda de explorare de apa adanca din apele romanesti ale Marii Negre, semn ca acele "pahare intoarse" au aparut pe radiografiile facute si ca ele sunt destul de importante pentru ca operatiunile sa mearga mai departe. Astfel, la inceputul acestui an s-a dat startul lucrarilor la sonda de mare adancime Domino-1. Pentru a face aceasta sonda, cele doua companii petroliere au adus un vas gigantic, Deepwater Champion, cu o lungime de 229 de metri, construit in santierele din Coreea de Sud, dar proiectat special pentru Marea Neagra, care poate fora pana la o adancime de 3.000 de metri si a carui valoare este de un miliard de dolari. Fiecare zi de explorare cu acest monstru marin scoate din buzunarele Petrom si ExxonMobil cate 1 milion de dolari. La inceputul acestei luni, Petrom si ExxonMobil au anuntat ca sonda Domino-1 indica prezenta gazelor naturale, dar ca este prea devreme daca zacamantul se va dovedi comercial sau nu. O eventuala descoperire in Marea Neagra ar putea insemna eliminarea dependentei Romaniei fata de gazele importate din Rusia, care reprezinta circa 20-30% din consum, dar si investitii enorme in faza de productie. De exemplu, reprezentantii ExxonMobil au declarat ca in cazul in care exploarile din perimetrul Neptun vor avea succes, dezvoltarea integrala a zacamantului ar putea ajunge la 10 miliarde de dolari. Mariana Gheorghe, CEO Petrom, va fi prezenta saptamana viitoare 28-29 februarie la evenimentul ZF Power, cel mai puternic eveniment de energie din Romania.