(SNP) risca pierderi in T3 din deprecierea valorii perimetrelor de petrol si gaze - 21 octombrie 2015
Pierderile contabile ar putea impinge rezultatul OMV Petrom (simbol bursier SNP) sub zero in trimestrul al treilea, punand sub presiune profitul pe intreg anul, in contextul in care petrolul se incapataneaza sa ramana aproape de minimele ultimilor sase ani, potrivit analistilor consultati de ZF. Petrom va suporta cheltuieli speciale cu deprecierea activelor dupa ce actionarul majoritar, grupul austriac OMV, a decis sa reevalueze utilajele si zacamintele in contabilitatea grupului, ca urmare a inrautatirii prognozelor de pret al titeiului. OMV va inregistra astfel ajustari de depreciere in valoare totala de un miliard de euro, ca urmare a revizuirii in jos cu 25-30% a estimarilor privind evolutia Brent in anii urmatori fata de primul buget pentru 2015. Grupul se asteapta la un pret mediu de 55 de dolari/baril in 2016 si 70 dolari/baril in 2017 .