(SNP) va avea un nou director financiar si un nou responsabil pentru Gaze si Energie - 25 noiembrie 2010

De la TradeVille.ro wiki

OMV Petrom (SNP) va avea de la 1 ianuarie un nou director financiar si un nou responsabil pentru Gaze si Energie, Daniel Turnheim si, respectiv, Hilmar Kroat-Reder, cei doi urmand sa ii inlocuiasca pe Reinhard Pichler si Gerald Kappes, care vor prelua alte atributii in cadrul grupului OMV, scrie Mediafax. Turnheim si Kroat-Reder vor fi numiti membri in Directoratul Petrom, potrivit unui comunicat al companiei petroliere transmis Bursei de Valori Bucuresti.Viitorul director financiar a studiat Administrarea Afacerilor in cadrul Universitatii de Studii Economice si Afaceri din Viena. In 2002 s-a alaturat grupului OMV, unde a ocupat diferite pozitii inclusiv Director Controlling in cadrul OMV Marea Britanie. Incepand cu 2007, el ocupa pozitia de Director Corporate Controlling OMV. La finalul anului 2009, a devenit membru in Consiliul de Administratie al Petrol Ofisi.Kroat-Reder a studiat Drept si Administrarea Afacerilor in cadrul Universitatii de Studii Economice si Afaceri din Viena si in cadrul McGeorge School of Law, Universitatea Pacific, California, SUA. Incepand cu 2002, a ocupat diverse pozitii in cadrul OMV - Director Corporate Development & M&A/Legal, Vicepresedinte al Biroului CEO-, iar in prezent ocupa functia de Vicepresedinte senior, Corporate Affairs & Sustainability.OMV Petrom are un capital social de 5,664 miliarde lei, divizat in 56,644 miliarde de actiuni cu o valoare nominala de 0,1 lei.Compania este controlata de grupul austriac de petrol si gaze OMV, care detine 51,01% din actiuni. Ministerul Economiei are 20,63% din titluri, iar Fondul Proprietatea detine o participatie de 20,11%, restul titlurilor, reprezentand 8,24% din capitalul social, fiind listate la bursa.Actiunile OMV Petrom au stagnat in sedinta bursiera de marti la 0,33 lei. OMV Petrom este cea mai mare companie romaneasca listata la BVB, cu o capitalizare de 18,692 miliarde lei.