(TBM) distribuie dividendele - 24 iulie 2019

De la TradeVille.ro wiki

Depozitarul Central informează investitorii că a început să distribuie dividendele pentru acţiunile SC Turbomecanica SA. Valoarea dividendului brut pe acţiune este de 0,04 lei. Este vorba de dividendele aferente rezultatelor financiare obţinute de Turbomecanica în anul 2018. Acţionarii care beneficiază de dividende sunt cei înregistraţi în registrul acţionarilor emitentului la data de 28.06.2019. Plăţile au început la data de 19.07.2019, dar cei îndreptăţiţi îşi vor putea încasa aceşti bani până cel mai târziu la data de 19.07.2022. Pentru fiecare acţiune, emitentul acordă un dividend în cuantum de 0,04 lei. Acţionarii care sunt clienţi ai unui participant la sistemul de compensare-decontare şi registru al Depozitarului Central îşi pot încasa dividendele prin intermediul acestuia. Pentru cei care nu au cont deschis la un participant al sistemului RoClear, plata se face fie prin transfer bancar, în baza solicitărilor transmise, fie în numerar, la ghişeele bancare ale BRD - GSG din întreaga ţară. La Bursa de Valori Bucureşti, acţiunile Turbomecanica se tranzacţionează cu simbolul TBM. Cu o valoare nominală de 0,10 lei, în ultimele zile, preţul acţiunilor Turbomecanica a oscilat între 0,31 şi 0,32 lei. în ultimele 52 de săptămâni, preţul maxim înregistrat a fost de 0,36 lei/acţiune, iar cel minim, de 0,20 lei/ A acţiune.