(TEL) a inceput plata dividendelor - 28 ianuarie 2019

De la TradeVille.ro wiki

Transelectrica a început plata dividendelor Veşti bune, la început de an, pentru acţionarii de la Transelectrica. Depozitarul Central anunţă că a început plata dividendelor stabilite de adunarea generală a acţionarilor. Valoarea dividendului acordat este de 0,91 de lei/ acţiune. Plăţile au început la data de 25.01.2019, dar deţinătorii de acţiuni îşi vor putea ridica banii până cel mai târziu la data de 25.01.2022. C.N.T.E.E. Transelectrica S.A. va distribui acţionarilor dividende în temeiul HAGOA nr.15/14.12.2018, utilizând serviciul naţional lansat de Depozitarul Central. Acţionarii care beneficiază de dividende sunt cei înregistraţi în registrul emitentului la data de 4.01.2019. Cei care sunt clienţi ai unui participant la sistemul de compensare-decontare şi registru al Depozitarului Central îşi pot încasa dividendele prin intermediul acestuia. Pentru acţionarii care nu au cont deschis la un participant al sistemului RoClear, plata se face fie prin transfer bancar, în baza solicitărilor, fie în numerar, la ghişeele bancare ale BRD Groupe Societe Generale, din întreaga ţară. La Bursa de Valori Bucureşti, acţiunile Transelectrica, cu o valoare nominală de 10 lei, se tranzacţionează, în ultimele zile, la un preţ mediu de circa 19,60 de lei/acţiune.