(TEL) a incheiat primul semestru cu venituri de 1,73 miliarde lei, in crestere cu 29%, dar profit in scadere dupa reducerea tarifelor de transport - 17 august 2017

De la TradeVille.ro wiki

Transportatorul de energie electrică Transelectrica a încheiat primul semestru al anului cu venituri de 1,73 miliarde lei, în creştere cu 29%, dar un profit net de 98 milioane lei, în scădere cu 30%, rezultatele companiei fiind influenţate de reducerea tarifelor de transport cu 10%.Pe segmentul operatiunilor cu profit permis, EBITDA a scăzut cu 17%, în principal din cauza diminuării tarifului de transport, parţial compensată de inregistrarea in cheltuielile companiei a deprecierii creantelor aferente pietei de echilibrare, potrivit raportului financiar al companiei.Veniturile totale operaţionale au înregistrat o creştere de 29% comparativ cu perioada similară a anului anterior (1.739 mil lei în semestrul I 2017 de la 1.350 mil lei în semestrul I 2016).La nivel operaţional, Transelectrica a înregistrat creşteri la productia livrata in retea, consumul extras din retea si exportul de energie electrica.Astfel, cantitatea totală de energie electrică tarifată pentru serviciile prestate pe piaţa de energie electrică (27,40 TWh) a înregistrat o creştere de 4% comparativ cu semestrul I 2016 (diferenţa între cele două perioade fiind de +0,9 TWh). Această tendinţă s-a manifestat în fiecare dintre lunile semestrului I 2017, cu preponderenţă în lunile ianuarie şi februarie când, datorită temperaturilor foarte scăzute, consumul de energie electrică a fost crescut.