(TEL) a raportat castiguri de trei ori mai mari in primul trimestru, de 160 mil. lei - 10 mai 2011

De la TradeVille.ro wiki

Compania de transport a energiei electrice Transelectrica Bucuresti (TEL), controlata de Ministerul Economiei, a raportat in primul trimestru un profit net de 160,9 mil. lei (38 mil. euro), de 3,2 ori mai mare decat in perioada similara din 2010. Cifra de afaceri a crescut cu 7,9%, la 750 mil. lei (177,5 mil. euro), potrivit raportului trimestrial transmis Bursei de Valori Bucuresti. Transelectrica a beneficiat de la 1 ianuarie 2011 de o crestere cu 10% a tarifului de transport al energiei electrice. In plus, cantitatea de energie transportata a fost cu 11,75% mai mare decat in primul trimestru din 2010, la 15,7 milioane de MWh. Ministerul Economiei detine 73,7% din actiunile Transelectrica, in timp ce Fondul Proprietatea are 13,5%. Statul intentioneaza sa vanda in acest an inca 15% din actiunile companiei. Transelectrica are o capitalizare de 1,54 mld. lei (374 mil. euro).