(TEL) este amendata de ANRE cu 2,4 milioane lei pentru sapte contraventii legate de calculul tarifelor - 29 august 2019

De la TradeVille.ro wiki

Transelectrica este amendată de ANRE cu 2,4 milioane lei pentru şapte contravenţii legate de calculul tarifelor Transelectrica (simbol bursier TEL), compania naţională de transport al energiei electrice, a fost amendată cu 2,4 milioane de lei de Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei pentru şapte contravenţii legate de calculul tarifelor, compania având posibilitatea să achite jumătate din minimul amenzii totale prevăzute de actul normativ, de 70.000 lei, în termen de cel mult 15 zile, se arată la bursă. 'Transelectrica informează publicul investitor asupra faptului că în data de 27 august 2019 ANRE a emis procesul-verbal de constatare şi sancţionare prin care a stabilit sancţionarea companiei pentru nerespectarea de către operatorul de transport şi de sistem a obligaţiilor prevăzute la articolul 15 din Regulamentul (CE) nr. 714/2009, pentru un număr de şapte contravenţii cu amendă în cuantum total de 2.400.000 lei". în acest context, compania spune că va analiza motivaţia prezentată în procesul-verbal pentru a-şi exercita dreptul de a contesta în instanţă eventualele neregularităţi existente în cadrul acestuia. Articolul 15 prevede că 'nu ar fi oportun să se aplice tarife calculate pe baza distanţei sau, în cazul în care există un sistem corespunzător de semnale de localizare, un tarif specific care să fie plătit doar de exportatori sau importatori, în plus faţă de tariful general pentru accesul la reţeaua naţională". Transelectrica are 1,47 miliarde de lei capitalizare, iar miercuri după-amiază acţiunile sale se apreciau cu 1,5%, potrivit datelor BVB.