(TEL) isi ia ramas-bun de la filiala ICEMENERG prin reducerea capitalului social cu un milion de lei - 05 octombrie 2015

De la TradeVille.ro wiki

Conducerea Transelectrica, companie de stat care opereaza reteaua nationala de transport al energiei, a convocat actionarii pe 9 noiembrie in adunarea generala extraordinara pentru a aproba reducerea capitalului social cu un milion de lei, reprezentand capitalul social subscris si varsat al filialei „Institutul de Cercetari si Modernizari Energetice - ICEMENERG“ - S.A. Bucuresti, care a trecut in proprietatea Ministerului Economiei. Noua valoare a capitalului social va fi de 731,9 milioane de lei impartit la 73,1 milioane de actiuni. Reducerea de capital social Transelectrica se va realiza prin diminuarea participatiei a statului roman la capitalul social al Transelectrica cu 109.000 de actiuni sau 0,06% din total actiuni. Astfel, dupa efectuarea reducerii de capital, statul roman va detine 58,62% din capitalul Transelectrica, iar investitorii la bursa vor detine 41,37% din capital, mai mult cu 0,06% din actiuni. Transelectrica mai administreaza filialele: OPCOM (operatorul pietei de energie electrica), Smart (societatea de servicii de mentenanta), Formenerg, ICE Service si Teletrans. Pe 9 noiembrie, actionarii TEL vor mai discuta si despre prescrierea dreptului de incasare a dividendelor aferente anului 2011. Actiunile TEL au inchis sedinta de tranzactionare de vineri la o cotatie de 26,7 lei/titlu, in urcare cu 2,7%. Compania are o capitalizare bursiera de 1,95 miliarde de lei.