(TEL) participa cu 24 milioane lei la majorarea capitalului Smart - 05 iunie 2019

De la TradeVille.ro wiki

Acţionarii companiei naţionale de transport al energiei electrice Transelectrica au aprobat participarea companiei la majorarea capitalului social al Societății pentru Servicii de Mentenanță a Rețelei Electrice de Transport „Smart”, filială a companiei, arată un comunicat transmis Bursei de Valori Bucureşti (BVB). „Directoratul companiei a fost de acord cu demararea operațiunilor de implementare a majorării capitalului social al filialei cu efectuarea prealabilă a testului operatorului economic privat (OEP) de către filială și cu demararea operațiunilor necesare delegării către Consiliul de Administrație al filialei a competenței de aprobare amajorării de capital cu un aport în numerar în valoare maximă de 24 milioane lei precum și îndeplinirea tuturor măsurilor prealabile acestei operațiuni”, se arată în comunicat. Transelectrica a înregistrat în primul trimestru al anului un profit net de 38 milioane lei, cu 44% mai mic faţă de perioada similară a anului trecut, când se ridica la 68,2 milioane lei. Veniturile totale au urcat cu 5%, la 648,85 milioane lei în primele trei luni, de la 684,93 în perioada ianuarie-martie 2018. Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA este operatorul de transport şi de sistem din România, care gestionează, operează, întreţine, modernizează şi dezvoltă reţeaua de transport care cuprinde 81 de staţii electrice de transformare, cu o capacitate de peste 38.000 MVA şi 8.834,4 kilometri de linii electrice aeriene de 100/220 kV, 400 kV şi 750 kV, aflate în gestiunea a opt sucursale de transport. Compania are circa 2.200 de salariaţi şi se află sub autoritatea Ministerului Economiei.