(TGN), venituri de 473 mil. lei in Tl/2019, minus 10%, cu un profit de 191 mil. lei, minus 19%: livrarile de gaze, mai reduse, iar tarifele mai mici - 15 mai 2019
Transgaz, venituri de 473 mii. lei în Tl/2019, minus 10%, cu un profit de 191 mii. lei, minus 19%: livrările de gaze, mai reduse, iar tarifele mai mici Principalele motive pentru care indicatorii financiari au înregistrat scăderi în primele trei luni ale anului 2019 sunt cantităţile mai mici de gaze transportate şi scăderea tarifelor reglementate de către Autoritatea Naţională de Reglementare a Energiei (ANRE). Tibi Oprea Transgaz (TGN), operatorul tehnic al sistemului naţional de transport gaze naturale, a încheiat primul trimestru din 2019 cu un profit net de 191 mii. lei, în scădere cu 19% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, în timp ce veniturile din exploatare au fost de 473 mii. lei, în scădere cu 10% faţă de Tl/2018, potrivit raportului pe TI din 2019. Principalele motive pentru care indicatorii financiari au înregistrat scăderi în primele trei luni ale anului 2019 sunt cantităţile mai mici de gaze transportate şi scăderea tarifelor reglementate de către Autoritatea Naţională de Reglementare a Energiei (ANRE). 'Analizând structura de afaceri a companiei, observăm o majorare a veniturilor din activitatea de transport internaţional al gazelor de 7,4% până la 86,3 mii. lei, evoluţie determinată în principal de aprecierea monedelor de derulare a contractelor. Deşi, volumul de afaceri al companiei a prezentat o scădere, cheltuielile operaţionale ale companiei s-au majorat cu 2%, la 255,7 mii. lei, conducând la scăderea rezultatului operaţional cu 22%, la 217,2 mii. lei', spune Luca Nicoale, Profitul net a scăzut cu 19% Evoluţia indicatorilor financiari ai Transgaz în T1/2019 şi în T1/2018 Indicator (mii. lei) T1/2019 Tl/2018 Dinamică (%) Venituri din activitatea de exploatare 528 473 Cheltuieli de exploatare 250,5 255,7 Rezultat brut 282,7 229 Profit net 236,6 191,4 Capitalizare 3.991 4.809 analist de investiţii la Tradeville, pentru ZF. Transgaz menţionează în raport că livrările de gaze au avut un aport negativ în rezultatul net de 4,7 mii. lei, în timp ce scăderea tarifului de transport volumetric cu 0,48 lei/MWh a avut o influenţă negativă de 21,5 mii. lei. Veniturile din activitatea de transport intern au fost în primele trei luni ale anului de 378 mii. lei, în scădere cu 13,6% faţă de Tl/2018, în timp ce veniturile din activitatea de transport internaţional au crescut cu 7,4%, la 86,2 mii. iei. In primele trei luni ale anului, au fost puse în funcţiune investiţii în valoare de 3,6 milioane de lei, din totalul cheltuielilor pentru investiţii de a SURSE: Transgaz, BVB Luca Nicolae Tradeville Analizând structura de afaceri a companiei, observăm o majorare a veniturilor din activitatea de transport internaţional al gazelor de 7,4%, până la 86,3 mii. lei, evoluţie determinată în principal de aprecierea monedelor de derulare a contractelor. 154,5 mii. lei. La 31 martie 2019, compania cu 4,2 mld. lei capitalizare avea active totale în sumă de 5,19 mld. lei, în creştere cu 3,9% faţă de ultimul trimestru din 2018. Marţi, în urma raportării rezultatelor aferente primului trimestru din 2019, acţiunile TGN înregistrau plus 0,14%. La nivelul anului curent, y| Transgaz se g| 1 tranzacţio f:M nează în creş* f tere cu 12,3%, pe fondul unor tranzacţii în valoare de 65 mii. lei. Compania este controlată de statul român prin Ministerul Economiei, care deţine 58,5% din capitalul social al emitentului.