(TGN) distribuie dividendele - 18 iulie 2019

Transgaz distribuie dividendele Depozitarul Central informează investitorii că a început să distribuie dividendele pentru acţiunile S.N.T.G.N. Transgaz S.A. Valoarea dividendului brut pe acţiune este de 21,66 de lei. Este vorba de dividendele aferente rezultatelor financiare obţinute de companie în anul 2018. Acţionarii care beneficiază de dividende sunt cei înregistraţi în registrul emitentului, la data de 25.06.2019. Plăţile au început la data de 16.07.2019, dar cei îndreptăţiţi îşi vor putea încasa aceşti bani până la 16.07.2022, utilizând serviciul naţional lansat de Depozitarul Central. Valoarea dividendului este de 21,66 de lei/ acţiune. Acţionarii care sunt clienţi ai unui participant la sistemul de compensare-decontare şi registru al Depozitarului Central îşi pot încasa banii prin intermediul acestuia. Pentru cei care nu au cont deschis la un participant al sistemului RoClear, plata se face fie prin transfer bancar, în baza solicitărilor, fie în numerar, la ghişeele bancare ale BRD Groupe Societe Generale din întreaga ţară. începând cu anul 2015, ca urmare a modificării cadrului de reglementare aplicabil distribuirii dividendelor şi a oricăror alte sume cuvenite deţinătorilor de valori mobiliare, distribuirea dividendelor se efectuează prin intermediul Depozitarului Central şi al participanţilor la sistemul de compensare decontare şi registru.