(TGN) plateste dividende actionarilor cu un randament de 7,9% - 23 martie 2016
Transgaz Medias (simbol bursier TGN) propune repartizarea actionarilor un dividend de 21,24 lei/actiune din profitul realizat anul trecut, potrivit informatiilor publicate pe bursa. La pretul de ieri al unei actiuni de 269 lei/titlu, randamentul dividendului ajunge la 7,9%. Plata dividendelor se va face la data de 13 iulie. Transgaz a inregistrat in anul 2015 un profit net de 488 de milioane de lei, in scadere cu 3% fata de 2014, cand castigul net a fost de 502 milioane lei. Din profitul obtinut, 250 de milioane lei, adica mai mult de jumatate din profit, vor fi oferite actionarilor sub forma de dividende, iar restul de 238 milioane lei va fi pastrat de companie pentru „constituirea surselor proprii de finantare“. Actionarii vor vota propunerea de dividend in cadrul Adunarii Generale din data de 28 aprilie, conform convocatorului trimis Bursei de Valori Bucuresti. La Adunarea Generala a Actionarilor vor putea participa doar persoanele inregistrate ca actionari la data de 15 aprilie 2015. In cadrul aceleasi adunari se va aproba si incetarea asocierii pentru realizarea proiectului Nabucco. Astazi, actiunile operatorului retelelor de transport al gazului din Romania au fost cotate la un pret de 268 lei/actiune, in crestere cu 0,4% fata de ziua precedenta. Compania este componenta a indicelui principal al Bursei de Valori Bucuresti BET si are o capitalizare bursiera de 3,14 miliarde lei. Actionarul majoritar al Transgaz este statul, care prin Ministerul Economiei detine o participatie de 58,51% din companie. Restul actiunilor se tranzactioneaza liber pe piata.