(TLV), (SNP) si (BRD) au fost cele mai tranzactionate actiuni in luna septembrie. - 02 octombrie 2018
Banca Transilvania, Petrom şi BRD au fost cele mai tranzactionate acţiuni de la Bursă în septembrie 2018 Luna septembrie a adus pe podiumul celor mai tranzactionate acţiuni la Bucureşti OMV Petrom, poziţionată pe locul al doilea, după tranzacţii de 150 mii lei.Dan Grigore Ivan BANCA Transilvania, Petrom şi BRD au fost în luna septembrie cele mai căutate acţiuni de investitorii de la bursa Petrom figurează de altfel şi cu cea mai mare apreciere din topul celor mai tranzacţionaţi zece emitenţi, respectiv peste 7% în septembrie.Fondul Proprietatea, ocupantul locului trei la nivelul anului, nu a reuşit să prindă podiumul în septembrie, clasându-se pe patru.BRD s-a plasat pe locul al treilea, după tranzacţii de 144 milioane lei, cu peste 20 milioane lei mai mult decât Fondul Proprietatea.Romgaz s-a mai alăturat clubului vecinătăţii unui rulaj de 90-100 milioane lei, plasându-se pe cinci, următoarele locuri până la zece fiind definite de tranzacţii în intervalul 15-30 milioane PETROM URCĂ PÂNĂ PE LOCUL SECUND ÎN PRIMA LUNĂ DE TOAMNĂ Structura celor mai tranzacţionaţi zece emitenţi de la Bucureşti Companie Valoare Evoluţie Companie Valoare Evoluţie (mii. lei) sept. (%) (mii. lei) sept. (%) Banca Transilvania 163 -1,69 Transgaz 29 -3,16 OMV Petrom 7,25 MedLife 22 -4,29 BRD Groupe SocGen 144 -3,97 Transelectrica 19 -4,28 Fondul Proprietatea 124 Electrica 18,6 0,19 Romgaz 91 2,58 SIF Oltenia 15,8 -2,51 SURSA: BVB de la Bucureşti în contextul în care acestea au strâns un rulaj total de aproximativ 460 milioane de lei, adică circa 60% din valoarea totală tranzacţionată, potrivit calculelor ZF făcute pe baza datelor BVB.în septembrie, rulajul de la Bucureşti a ajuns la 760,4 milioane lei, în creştere cu 23% faţă de luna august, fiind de altfel cea mai bună lună din aprilie încoace (878 milioane lei).Astfel, tranzacţiile de la Bucureşti au dat semne de revenire în prima lună de toamnă, cu zile în care rulajul s-a dus şi către Ijj nivelul de 70 milioane lei. Septembrie a adus pe podiumul celor mai tranzacţionate companii listate la Bucureşti OMV Petrom, poziţionată pe locul al doilea, după tranzacţii de 150 milioane lei.Intrarea Petrom în topul lunii septembrie vine în contextul în care legea offshore este discutată în Parlament, fiind la un vot distanţă (cel al Camerei Deputaţilor) de promulgare.1,6 lfU % este creşterea din septembrie a indicelui BET, afişând un avans de 8,5% faţă de nivelul de la începutul lui 2018lei. SIF Oltenia a fost singurul emitent ce nu face parte din BET care a prins topul celor mai tranzacţionaţi zece emitenţi, fiind plasat pe ultima poziţie, cu tranzacţii de 15,8 milioane lei.Indicele BET a crescut în septembrie cu 1,6%, afişând în prezent un avans de 8,5% faţă de nivelul de la începutul acestui an.Bursa de la Bucureşti a înregistrat cel mai bun rulaj în februarie, atunci când rulajul a fost de 1,589 miliarde lei, de două ori mai mare faţa de luna septembrie din 2018.De atunci însă bursa nu a mai atins o lună ce a trecut de peste 1 miliard lei, cea mai apropiată performanţă fiind în martie (955,9 milioane lei).După nouă luni, rulajul de la Bucureşti a ajuns spre 7,7 miliarde lei, faţă de 9,25 miliarde lei în aceeaşi perioadă a lui 2017, în care s-au realizat listări mari (Digi) sau tranzacţii importante (vânzare de pachete de acţiuni Petrom).