(TLV) a ramas cu 16,5 milioane de obligatiuni convertibile pentru care plateste o dobanda de 6,2% in euro - 03 februarie 2016

De la TradeVille.ro wiki

Investitorii mai detin 16,5 milioane de obligatiuni convertibile in actiuni emise de Banca Transilvania (simbol bursier TLV) in anul 2013 si pentru care banca achita o dobanda de circa 6,16% in euro pe an. In mai 2013, banca a atras de la investitori 30 mil. euro printr-o emisiune de 50 milioane de obligatiuni in euro convertibile in actiuni. Principalii cumparatori au fost International Financial Corporation, actionar al bancii, care a subscris 33,3 mil. obligatiuni sau 66,6% din oferta, a urmat apoi BERD, cel mai mare actionar al bancii, care a cumparat 7,3 milioane de obligatiuni, SIF Moldova cu 2,6 mil. obligatiuni sau 5,3% din oferta, si actionari mai mici ai bancii alaturi de investitorii calificati cu restul de 6,6 milioane de obligatiuni. Aceasta este printre cele mai mari dobanzi in euro de pe piata, insa cum obligatiunile Bancii Transilvania nu sunt listate pe nicio piata, investitorii care nu le-au cumparat in momentul emisiunii (mai 2013) nu mai au acces la ele.