(TRP) convoaca AGA pentru a decide destinatia celor 8,87 milioane lei castigati anul trecut - 04 noiembrie 2015
Pe ordinea de zi ale doua adunari figureaza atat o propunere pentru trecerea profitului nerepartizat la capitolul "Alte Rezerve", cat si pentru majorarea capitalului social al firmei. Pe 7-8 decembrie actionarii producatorului de profile de tamplarie din PVC Teraplast Bistrita (TRP) vor decide ce vor face cu profitul nerepartizat aferent anului trecut, de 8,87 milioane lei, potrivit convocatorului publicat de emitent pe portalul Bursei de Valori Bucuresti. Pe ordinea zi a Adunarii Generale Ordinare a Actionarilor figureaza propunerea ca acesta sa fie repartizat la capitolul "Alte Rezerve", in timp ce pe ordinea de zi a Adunarii Generale Extraordinare a Actionarilor propune incorporarea rezervelor prin majorarea capitalului social cu echivalentul sumei prin emiterea a 88,74 milioane actiuni noi la valoarea nominala de un 0,1 lei/actiune. In prezent, compania are un numar de 288,87 milioane actiuni al caror pret de piata, dupa sesiunea de tranzactionare de ieri de la BVB in care titlurile Teraplast au urcat cu 8,31%, este de 0,678 lei/actiune, ceea ce situeaza capitalizarea bursiera a companiei la 195,86 milioane lei (44,19 milioane euro). Pe ordinea de zi a AGEA mai figureaza propunerea pentru aprobarea unui program de rascumparari ale actiunilor proprii pentru maximum 2 milioane de titluri, reprezentand 0,69% din capitalul social, la un pret egal celui de la BVB din momentul efectuarii tranzactiei, insa nu mai mare de 1 leu pe actiune, suma maxima disponibilizata pentru aceste operatiuni de buy-back fiind de maximum 1 milion de lei.