(UARG) isi tripleaza bugetul de publicitate anul acesta - 22 aprilie 2011
Argus Constanta (UARG), numarul doi de pe piata de uleiuri vegetale din Romania, are pentru acest an un buget de publicitate si reclama in valoare de 2 mil. lei (490.000 de euro), suma neta, care depaseste de peste trei ori cheltuielile firmei in acest sens efectuate in 2010. Cresterea bugetului de publicitate si reclama vine in contextul in care compania a pierdut in ultimii ani cota de piata in favoarea americanilor de la Bunge, liderul pietei de uleiuri vegetale de pe plan local. Argus si-a propus pentru acest an sa-si majoreze afacerile cu circa 2%, la 213,7 mil. lei si sa realizeze un profit net de 10,3 mil. lei, in scadere cu 27% fata de cel obtinut anul trecut tocmai din cauza majorarii cheltuielilor cu reclama si a unor cheltuieli mai mari din activitatea financiara. Actionarii companiei au aprobat recent distribuirea in acest an a unui dividend brut de 0,1343 lei/unitate, respectiv o valoare totala de 4,8 mil. lei, din profitul de 14,3 mil. lei obtinut in 2010. Principalul actionar al Argus este SIF Oltenia, cu circa 22,5% din actiuni, iar Vasile Leu, presedintele companiei, detine o participatie de 11,3%. Compania are o capitalizare de 77 mil. lei.