(UZT) ia un credit de 7,5 milioane lei de la ING Bank octombrie 4, 2016 - 05 octombrie 2016

De la TradeVille.ro wiki

Producătorul de utilaje pentru extracţie şi construcţii Uztel Ploieşti (UZT) va lua un credit de 7,5 milioane lei de la ING Bank, din care aproape 4 milioane lei vor fi folosite pentru plata către masa credală pentru închiderea procedurii de reorganizare. Acţionarii companiei au decis aprobarea creditului în Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor de luni, potrivit unui raport transmis Bursei de Valori Bucureşti (BVB). Din suma împrumutată, 3,6 milioane lei vor fi folosiţi pentru majorarea scadenţei pe termen mediu (patru ani), a creditului pe termen scurt, iar restul pentru plata către masa credală. Compania are o capitalizare de 16,5 milioane lei şi este în insolvenţă din septembrie 2010.