1,3 miliarde de lei rulate de primii trei intermediari - 01 martie 2010
Divizia de brokeraj a BRD-Groupe Société Générale s-a clasat si in luna februarie pe prima pozitie in topul intermediarilor la Bursa de Valori Bucuresti cu tranzactii de peste 780,2 milioane de lei. Casa de brokeraj se claseaza pe prima pozitie in topul anual, cu tranzactii de peste 1,02 miliarde de lei si o cota de piata de 22,79%. Pe locul secund in topul intermediarilor s-a situat KBC Securities, valoarea tranzactiilor realizate de firma de brokeraj cu actiuni, obligatiuni si unitati de fond fiind de 354 de milioane de lei. IFB Finwest s-a pozitionat, in februarie, pe locul al treilea in top, dupa ce a intermediat tranzactii de 212,4 milioane de lei cu actiuni, obligatiuni, si unitati de fond. Cota de piata a firmei de brokeraj a fost de 7,14%.