16.000 de miliarde de dolari? Nu e PIB-ul SUA, dar ar putea fi valoarea Apple - cea mai scumpa companie din lume - 15 februarie 2012
Cat valoreaza cu adevarat actiunile celei mai valoroase companii din lume? Asta e intrebarea pe care si-o pun acum investitorii si analistii din SUA, dupa ce actiunile Apple au depasit in aceasta saptamana pragul de 500 de dolari. Capitalizarea Apple a ajuns astfel la 470 de miliarde de dolari, adica de aproape trei ori PIB-ul Romaniei. Analistii firmei de brokeraj americane Bespoke Investment Group au comparat multiplii la care se tranzactioneaza in prezent actiunile Apple cu cei ai altor companii americane din sectorul tehnologic si au concluzionat ca actiunile producatorului iPhone ar putea varia intre 460 de dolari si 17.000 de dolari! Desigur, probabilitatea ca actiunile Apple sa atinga pragul de 17.000 de dolari este aproape nula. Un calcul simplu arata ca daca actiunile Apple ar ajunge la acest nivel, atunci capitalizarea companiei ar fi de 16.000 de miliarde de dolari, adica mai mult decat PIB-ul SUA, care era la mijlocul anului trecut de 15.000 de miliarde de dolari. La 16.000 de miliarde de dolari, Apple ar valora de 100 de ori mai mult decat economia Romaniei. Totusi, analistii Bespoke arata ca o evaluare mai realista a actiunilor Apple ar fi in intervalul 460 de dolari si 800 de dolari. La nivelul actual, de 502,5 dolari/actiune, Apple se tranzactioneaza la un multiplu de 11,8 fata de profitul net estimat pentru acest an (PER 2012). Actiunile din indicele S&P500 se tranzactioneaza in medie la un multiplu de 13,5 fata de profiturile estimate, ar ca sa ajunga la acest nivel, actiunile Apple ar trebui sa urce la 752 de dolari. Actiunile din indicele sectorial S&P 500 Technology se tranzactioneaza la un PER mediu de 17,1, iar pentru ca Apple sa ajunga la acest multiplu ar trebui sa se tranzactioneze la 728 de dolari. Companiile din sectorul tehnologic, precum Intel, Cisco, Microsoft si Yahoo, se tranzactioneaza la multipli cuprinsi intre 10,8 si 18,9, de unde rezulta evaluari pentru Apple intre 460 si 804 dolari.Ritmul ridicat de crestere a profiturilor Apple o face insa comparabila cu companiile de internet, precum Amazon sau Netflix. Amazon se tranzactioneaza la un multiplu al profitului de 78,8, care ar duce actiunile Apple la 3.300 de dolari, in timpc e actiunile Netflix sunt evaluate la de 422,5 profitul net. La acest multiplu, pretul actiunilor Apple ar depasi 17.000 de dolari.