2012, anul in care salariile din banci ingheata. Vedeti aici de ce - 03 ianuarie 2012

De la TradeVille.ro wiki

Angajatii din sistemul bancar nu vor avea parte de cresteri salariale anul acesta, pentru ca nici rezultatele bancilor nu au fost prea incurajatoare, sustine Nevenca Doca, directorul executiv de resurse umane al Bancii Transilvania. "Nu cred ca vreuna din cele 40 de banci active din Romania isi propune sa creasca salariile. Stiu sigur ca bancile din top 10 nu vor opera majorari salariale", a spus ea. Doca considera ca in domeniul bancar nu exista in acest moment performanta prea mare, care sa justifice bonusurile de performanta. "Rezultatele financiare ale sistemului bancar la 9 luni sunt negative, sunt numarabile pe degete bancile care au avut profit.", explica ea. Dupa ce a facut profituri record in 2008, anul de varf, de peste 1 mld. euro (4,4 mld. lei), tot sistemul bancar a marcat pierderi, la noua luni din 2011, minusul apropiindu-se de 200 mil. euro (766 mil. lei) si probabil ca pe tot anul pierderea va fi si mai mare. Totusi, potrivit datelor de la Statistica, salariile bancherilor au continuat sa creasca in ultimii ani, ajungand la finele lunii octombrie la o valoare medie de aproape 3.500 de lei net (830 euro), in crestere cu aproape 20% fata de aceeasi perioada din 2008.