60% din tranzactiile de la BVB au fost efectuate pe titlurile BRD si FP - 10 februarie 2017

De la TradeVille.ro wiki

În ziua publicării rezultatelor financiare anuale preliminare de către BRD Groupe Societe Generale și a anunțării parametrilor ofertei publice de răscumpărare a Fondului Proprietatea, cei 2 emitenți au adunat schimburi de peste 30 milioane lei, reprezentând 60% din rulajul pieței de acțiuni. Într-o zi „verde” pe piețele europene, tendința a fost de apreciere și pentru titlurile cotate la Bursa de Valori București. Indicele reprezentativ BET a câștigat 0,29%, închizând nivelul de 7.627,44 puncte în zona maximelor 17 luni, în timp ce indicele compozit a crescut cu 0,35%. La nivel european, indicele Euro Stoxx 50, al titlurilor blue-chip de pe continent, a urcat cu 1,23%, o dinamică apropiată, +1,25%, având-o indicele CAC40 de la Paris. În același timp, indicele FTSE100 de la Londra a avansat czu 0,57%, iar indicele DAX de la Frankfurt a închis cu 0,86% peste referință.La nivel regional, indicele PX de la Praga a reprezentat excepția, cu un ușor recul, de 0,18%, în timp ce indicii WIG20 de la Varșovia și BUX de la Budapesta s-au apreciat cu 2,34% și, respectiv 1,08%. Pe primul loc în clasamentul tranzacțiilor, cu schimburi însumând 13,36 milioane lei, s-au situat titlurile BRD Groupe Societe Generale (BRD) care au urcat cu 0,34%, până la prețul de 11,74 lei/acțiune, în ziua în care instituția de credit a raportat obținerea unui profit de 763 de milioane de lei în 2016, în creștere cu 63,4% față de 467 milioane de lei în 2015, dar și repartizarea către a acționari a 70% din acest câștig, un record de acordare de dividende după privatizare. Închiderea de astăzi încă este cu 1,18% sub ultima valoare de tranzacționare de 1,88 milioane de lei de anul trecut. În piața deal, am consemnat pe acest emitet și o tranzacție specială cu acțiuni în valoare cu puțin peste 584.000 de lei. FP vine cu o ofertă de răscumpărare foarte aproape de prețul pieței: Cel mai mare transfer de tip deal s-a consumat pe titlurile Fondului Proprietatea (FP). S-a schimbat un pachet de 13,20 milioane titluri, la prețul de 0,8830 lei/acțiune, valoarea tranzacției fiind de 11,65 milioane lei. În piața reglementată, titlurile FP s-au apreciat ușor, cu 0,34%, închizând la prețul de 0,8900 lei/acțiune, pe fondul unor volume echivalente cu 5,37 milioane lei. Este o dinamizare a activității de tranzacționare pe acest emitent în condițiile în care Fondul a anunțat astăzi parametrii ofertei publice de accelerare a programului de răscumpărare. FP va achiziționa în urma subscrierilor efectuate în perioada 15 februarie – 20 martie un număr de 640 milioane acțiuni la prețul de 0,9100 lei/acțiune, cu 2,25% peste prețul de închidere de astăzi și cu 7,06% peste valoarea nominală de 0,8500 lei/acțiune. Totodată, prețul este, însă, cu 23,17% mai mic decât ultima valoare unitară a activului net de 1,1845 lei/acțiune raportată pentru finalul anului trecut. Tranzacțiile pe sectorul energetic au fost comasate tot pe 2 acțiuni: Primii 2 cei mai tranzacționați emitenți de la cota BVB au concentrat 60,88% din rulajul de 50,87 milioane lei (11,32 milioane euro) al pieței de acțiuni. Prin contrast, titlurile energetice, ale căror indice sectorial a urcat cu 0,33%, a trecut în planul secund. Din structura sa, titlurile Electrica (EL) au adunat cele mai multe schimburi, de 5,02 milioane lei, în condițiile în care s-au corectat cu 0,14%, până la prețul de 13,98 lei/acțiune. Acestea au fost urmate de titlurile Romgaz Mediaș (SNG), care au adunat transferuri de 3,42 milioane lei, într-o ședință în care s-au apreciat cu 0,73%, până la prețul de 27,65 lei/acțiune. Ședință bună pentru titlurile SIF și cele ale Băncii Transilvania: O zi cu randamente superioare am avut pe titlurile SIF, ceea ce a ras în sus indicele BET-FI, cu o creștere de 0,96%, închiderea fiind la nivelul de 31.865,14 puncte. O lichiditate bună am avut și pe titlurile Banca Transilvania (TLV). Dacă pe piața reglementată, unde acest simbol a staționat pe nivelul de preț de 2,5000 lei/acțiune pe volume echivalente cu 2,25 milioane lei. La același preț au fost schimbate titluri și în piața deal, unde valoarea tranzacțiilor speciale s-a ridicat la 4,00 milioane lei.