80% dintre litigiile solutionate prin SAL-Fin, in favoarea consumatorilor - 10 martie 2020

De la TradeVille.ro wiki

SAL-Fin a primit în anul 2019 un număr de 521 de cereri de soluţionare alternativă, ceea ce reprezintă mai mult decât o dublare a numărului de cereri comparativ cu anul precedent. Dintre acestea au fost finalizate 315 litigii, în creştere cu 80% faţă de anul anterior, când au fost înregistrate 175 litigii soluţionate. Analiza statistică a acestor date indică faptul că, pentru 90% din cererile transmise spre soluţionare, consumatorii au ales procedura de impunere a unei soluţii şi că, pentru 95% din concilieri, au optat pentru soluţionare online. Cele mai frecvente litigii soluţionate în 2019 au apărut ca urmare a diferenţelor mari dintre sumele propuse de către asigurători în dosarele de daună şi calculele pe care consumatorii le primesc în urma evaluărilor sau constatărilor din unităţile de service, a diferenţelor mari între sumele propuse de asigurători şi sumele maximale prevăzute în contractele de asigurare, dar şi a neplăţii unor sume datorate pentru închirierea de autoturisme sau lipsa de folosinţă a acestora, inclusiv penalităţi cuvenite consumatorilor pentru întârzierile la plata unor despăgubiri. în acest context, trebuie precizat faptul că, din cazurile soluţionate anul trecut, 83% (în creştere cu 10% faţă de anul 2018) au reprezentat hotărâri/ încheieri emise în favoarea consumatorilor. în urma soluţionării alternative a litigiilor, consumatorii au primit în 2019 o sumă totală finală (în general, rezultată în urma unor reevaluări a despăgubirilor acordate) de aproximativ 1,7 milioane de lei, ceea ce inseamna de de circa 6 ori mai mult fata de sumele primite iniţial. 'înscrierea SAL-Fin în reţeaua FIN-NET reprezintă un nou pas în consacrarea rolului acestei entităţi, a utilităţii ei în sprijinul consumatorilor pieţei financiare non-bancare. Dacă din punct de vedere cantitativ rezultatele obţinute în anul 2019 au depăşit valorile cumulate înregistrate în primii trei ani de activitate, acum avem şi o confirmare asupra aspectelor calitative ce definesc activitatea SAL-Fin', a declarat Claudiu Stănescu, membru coordonator al Colegiului de Coordonare SAL-Fin. Prin activitatea sa, SAL-Fin realizează paşi importanţi în demersurile de întărire a stabilităţii pieţei financiare şi încearcă să restabilească, prin intermediul unui mecanism extrajudiciar, echilibrul relaţiei consumatori-piaţă financiară non-bancară.