800 de investitori au intrat in ringul bursier in trei luni. In total sunt 71.300 - 29 noiembrie 2016
Numărul de investitori pe bursa de la Bucureşti, cu posibilitatea de promovare la piaţă emergentă anul viitor, era la finele lunii septembrie 2016 de 71.300 de persoane, adică cel mai ridicat nivel din ianuarie încoace. În T3/2016 un număr de 800 de investitori s-au încumentat să intre la tranzacţionare pe bursa de la Bucureşti, potrivit datelor Fondului de Compensare a Investitorilor. Chiar dacă numărul acestora s-a apreciat cu 1% faţă de trimestul doi, analiştii de pe piaţa de capital susţin că acesta este mic, cauzat în principal de nivelul scăzut al educaţiei financiare şi de lipsa ofertelor publice iniţiale (IPO-uri). O altă problemă invocată de analişti este şi faptul că bursa se orientează prea mult către investitorii de retail.