ASF: Circa 320.000 de persoane participa la fondurile de pensii facultative. Activele sunt de 190 mil. Euro - 15 mai 2014
Un numar de 319.956 de persoane aveau conturi la fondurile de pensii private facultative (Pilonul III), la finalul lunii martie 2014, iar activele nete au ajuns la 845,2 milioane lei (190 milioane euro), potrivit datelor publicate miercuri de Autoritatea de Supraveghere Financiara /ASF/. Numarul participantilor la Pilonul III de pensii a crescut cu 6.608 persoane fata de finalul anului trecut, iar valoarea activelor nete a urcat cu 33,60 milioane lei fata de 31 decembrie 2013 (+4,14%).Valoarea medie a unui cont in Pilonul III a fost de 2.642 de lei, la data de 31 martie 2014. La finalul primului trimestru, 93,24% din activele fondurilor de pensii facultative erau plasate in Romania, diferenta fiind reprezentata de investitii in state ale Uniunii Europene.